Ana Bogdan, locul 59 WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-1, 3-6, 8-6, de spaniola Lara Arruabarrena, locul 88 WTA, în turul I al turneului de la Wimbledon.

Românca a avut ocazia de a câştiga meciul când a servit la 5-4 în decisiv. Însă spaniola a reuşit break-ul şi s-a impus apoi, după un meci care a durat două ore şi şase minute.

În faza următoare, Arruabarrena va evolua cu Su-Wei Hsieh din Taiwan, locul 48 WTA, care a trecut de Anastasia Pavliucenkova din Rusia, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 30, cu 6-4, 4-6, 6-3.

Pentru prezenţa pe tabloul principal, Bogdan va primi un premiu de 39.000 de lire sterline (aproximativ 44.000 de euro) şi 10 de puncte WTA.

Până în prezent, dintre românce, au obţinut calificarea în manşa a doua Mihalea Buzărnescu, Sorana Cîrstea şi Alexandra Dulgheru. În turul I, au mai fost eliminate Irina Begu şi Elena-Gabriela Ruse.

Tot marţi, vor mai evolua Monica Niculescu şi Simona Halep.