Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, s-a calificat a doua oară consecutiv în sferturile de finală ale US Open, după ce a învins-o, luni, cu scorul de 6-2, 7-5, pe spaniola Carla Suarez Navarro, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 11.
Meciul dintre Halep şi Navarro a fost unul disputat, cu lungi schimburi de mingi din spatele terenului, cu unghiuri deschise şi finalizări spectaculoase. După o partidă complicată în turul anterior, cu Timea Babos, românca a revenit la evoluţiile entuziasmente de la turneele nord-americane din această vară şi din primele faze ale actualei ediţii a US Open. Halep a jucat inteligent, cu multă răbdare, cu agresivitate, a servit bine şi a lovit mai puternic şi mai precis. Mingile ei au mers în adâncime, foarte aproape de linia de fund a terenului şi către cele laterale. Ţinută departe de zona de confort, Navarro a jucat destul de scurt, ceea ce i-a permis adversarei să finalizeze cu lovituri câştigătoare. Spaniola a stat mult în defensivă, a alergat din greu pentru a se apăra şi a avut puţine oportunităţi de a ataca.
Halep a continuat să se enerveze şi să trântească racheta când a greşit sau când a fost pusă în dficultate de Navarro, furie eliberată care a ajutat-o apoi să câştige puncte. Nu au lipsit nici unele situaţii de blocaj pshic, ea nereuşind să închidă meciul când a servit la 5-4.
Halep a început în forţă şi acest meci, ca toate partidele pe care le-a jucat la actuala ediţiie a Grand Slam-ului de la Flushing Meadows. Ea s-a desprins la 4-0, după break-uri obţinute la debut şi în ghemul al treilea. La 0-4, Navarro a reuşit şi ea două ghemuri, ultimul pe serviciul româncei. Însă finalul setului i-a aparţinut Simonei Halep, care s-a impus cu 6-2, după 46 de minute.
Jucătoarea din Constanţa a reuşit prima break-ul şi în setul secund, la 1-1. Navarro a făcut rebreak şi apoi a ridicat scorul la 3-2. Au urmat trei ghemuri dominate de Halep, care s-a desprins la 5-3. La acest scor, deşi nu era o pauză, Navarro a cerut să meargă de urgenţă la cabine. Spaniola a revenit repede pentru a mai câştiga două ghemuri, egalând la 5, şi pentru a se înclina ulterior, cu 5-7, după o oră şi 38 de minute de la start.
În faza următoare, Halep va evolua cu învingătoarea dintre americanca Serena Williams, locul 1 WTA, şi Iaroslava Şvedova din Kazahstan, locul 52 WTA, a treia partidă de pe terenul central, Arthur Ashe Stadium, după un meci masculin (încheiat deja) şi după unul feminin.
Posibila partidă a Simonei Halep cu Serena Williams ar fi cea de-a noua confruntare între cele două jucătoare. Williams conduce detaşat, scor 7-1, în meciurile directe, cu victorii obţinute în ultimele patru partide. Ultimul meci, singurul din acest an, a avut loc în martie, în sferturi la Indian Wells, iar liderul WTA a câştigat cu 6-4, 6-3.
Calificarea în sferturi este recompensată la US Open cu un premiu de 450.000 de dolari şi cu 430 de puncte WTA.
La ediţia trecută a US Open, Halep s-a atins faza semifinalelor.