Parcă mai ieri, noul Petrolul se încria în campionatul ediţiei 2016-2017 a Ligii A Prahova, cu speranţa a trei promovări consecutive şi a readucerii echipei în locul pe care îl doresc pătimaşii şi devotaţii săi suporteri - prima scenă a fotbalului românesc. În urmă cu aproape un an, s-a bifat prima dintre ele, iar astăzi, 12 mai, chiar şi numai printr-o remiză pe propriul teren, deşi va fi sigur victorie, se va consemna şi cea de-a doua la rând. Mai rămâne doar ca la anul, pe vremea aceasta, să se sărbătorească reîntoarcerea în Liga 1.
CS Mioveni 2, cu 20 de puncte acumulate în 21 de meciuri, după şase victorii, două rezultate de egalitate şi nu mai puţin de 13 înfrângeri, cu 20 de goluri marcate şi 44 primite, pare victima perfectă de azi a Petrolului. După ce şi-a pierdut antrenorul principal în iarnă, în pauza competiţională, Marius Stoica trecând la... AFCM Alexandria, în locul lui Romulus Ciobanu, venit la adversara din această etapă, “satelitul” Mioveniului nu a progresat prea mult, fiind în prezent pe poziţia a 11-a, din cele 13 echipe câte mai combat în Seria a III-a a Ligii a III-a. În tur, a fost un galop de sănătate pentru “galben-albaştri”, cei care au terminat partida de pe arena centrală argeşeană cu un scor de... forfait, 3-0, ulterior reuşitei din prima repriză a golgheterului Sergiu Arnăutu şi a “dublei” lui Nini Popescu, dim cea de-a doua.
Oarecum inedit, astăzi, confruntarea dintre FC Petrolul Ploieşti şi CS Mioveni 2 - care va debuta de la 14.00, amatorii de a o urmări pe arena Ilie Oană putând achiziţiona bilete până la ora de start - va fi condusă de o brigadă în care centralul şi asistentul de la tuşa a doua sunt femei! Iar Andreea Ene, manechin din Bucureşti, este alintată drept “cel mai sexy arbitru din România”, colega ei venind de la Bacău şi numindu-se Alexandra Theodora Apostu. Singurul bărbat din trioul delegat de către Comisia Centrală de Arbitri este asistentul din acelaşi judeţ cu Alexandra Apostu, comăneşteanul George Marian Fridl. Cu toţii vor fi monitorizaţi de târgovişteanul Adrian Gligoraş, care va fi însoţit la Ploieşti de observatorul de joc bucureştean Victor Radu.
Foto: www.fcpetrolul.ro (www.sportpictures.eu - Răzvan Păsărică)