Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea modificărilor legii educaţiei fizice şi sportului prin care se permite alocarea unor sume de la bugetul local pentru finanţarea activităţilor sportive.
“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 13 aprilie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2017 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000”, se arată în comunicatul remis de către Administraţia Prezidenţială.
Fostul cadru legislativ prevăzut de Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, era de natură să blocheze raporturile juridice dintre sportivii de performanţă, structurile sportive şi administraţia publică locală. Această situaţie putea conduce la îngheţarea anului competiţional sportiv 2017 - 2018 prin lipsa de finanţare a activităţii sportive de către administraţia publică locală.
Structurile sportive de drept public organizate ca servicii în cadrul administraţiei publice locale nu pot încheia raporturi juridice specifice activităţii sportive cu sportivii de performanţă în condiţiile actuale reglementate de Legea nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, motivat de faptul că actualul cadru legislativ a condus/conduce la confuzii şi interpretări diferite din partea organelor de control şi există riscul real al blocării activităţii sportive de performanţă cu efecte negative imediate atât în plan sportiv, cât şi social.
Astfel, prin aceste modificări, se permite prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale posibilitatea de a se aloca sume din bugetul local, pentru finanţarea activităţii sportive a structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite aflate în subordinea sa, cu respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare din domeniul ajutorului de stat.
Administraţiile locale pot finanţa activităţi sportive! Legea a fost promulgată
13 aprilie 2018
- citeşte totul despre:
- iohannis,
- presedinte,
- activitati,
- sportive,
- buget local,
- finantare,
- completari
(1026 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Haţegan, delegat a treia etapă consecutiv în Liga Campionilor
(26 noiembrie 2018)
78 vizualizări
Claudio Pizarro a devenit cel mai în vârstă marcator din istoria campionatului Germaniei
(17 februarie 2019)
64 vizualizări
Mama ei de graţiere!
(7 martie 2014 - Edi MOLDOVAN)
304 vizualizări
Petrolul şi CFR sau insolvenţa la Ploieşti şi la Cluj
(2 august 2015 - Ciprian RADU)
385 vizualizări
Simona Halep se menţine pe locul 2 WTA, dar Svitolina şi Pliskova sunt foarte apropape de jucătoarea română
(2 octombrie 2017)
37 vizualizări
Petrolul şi-a comunicat şi în scris opinia către FRF despre reluarea campionatului Ligii 2. Costel Lazăr vede aberant protocolul autorităţilor: ”Sunt nişte măsuri discriminatorii pentru sportivi”
(7 mai 2020)
214 vizualizări
Rippert a semnat cu Petrolul. Cum a fost ademenit să vină în România
(3 iulie 2015 - Ciprian RADU)
546 vizualizări
O echipă de fotbal din prima ligă columbiană a jucat un meci în şapte oameni, după ce restul lotului s-a îmbolnăvit de COVID
(15 aprilie 2021)
68 vizualizări
Presa internaţională, despre meciul Halep-Şarapova: „Unul dintre cele mai aşteptate meciuri din primul tur din istorie”
(28 august 2017)
126 vizualizări
Astafei, un fotbalist atipic. Ce răspuns a dat în problematica salariilor restante
(7 aprilie 2016 - Ciprian RADU)
600 vizualizări
A început ancheta penală privind abuzurile Jandarmeriei faţă de suporterii ploieşteni!
(24 iulie 2014)
1506 vizualizări
Petrolul: Rezulatele grupelor de copii şi juniori
(16 martie 2016)
108 vizualizări
Mulţescu, despre Pastorini: Şi-a ratat şansa!
(31 octombrie 2014 - Ciprian RADU)
306 vizualizări
Handbal feminin: România, în grupă cu Norvegia şi cu Spania, la Rio
(30 aprilie 2016)
172 vizualizări
Cine mai înţelege ce este la Petrolul? Stoichiţă nu pleacă, în schimb vine Schumacher!
(28 decembrie 2015)
262 vizualizări
Ca şi anul trecut, pentru Petrolul sezonul intern începe la Cluj
(20 iulie 2014 - Edi MOLDOVAN)
127 vizualizări
Ponturile zilei - 30 decembrie 2013
(30 decembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
123 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























