Perechea Simona Halep/Irina-Camelia Begu a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de la Shenzhen, competiţie la care liderul WTA s-a impus în aceeaşi zi şi la simplu.
Halep şi Begu au învins în finală cuplul ceh Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, cap de serie numărul 1, scor 1-6, 6-1, 10-8, într-o oră şi trei minute.
Premiul pentru câştigarea trofeului la dublu este de 26.031 de dolari şi 280de puncte, iar cel pentru învinsele din finală este de 13.544 de dolari şi 180 de puncte.
Tot sâmbătă, Simona Halep, liderul WTA, s-a impus în finala de simplu, în faţa Katerinei Siniakova, locul 47 WTA, scor 6-1, 2-6, 6-0.
Pentru prima data după 2009, finalistele de la simplu s-au întâlnit şi la dublu.