Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-2, pe sportiva franceză Caroline Garcia, locul 8 WTA, în primul meci din cadrul Grupei Roşii a Turneului Campioanelor de la Singapore.
Simona Halep şi-a luat o frumoasă revanşă după finala pierdută în urmă cu două săptămâni, la Beijing. Atunci era al 11-lea meci consecutiv fără înfrângere al Carolinei Garcia, serie care a luat sfârşit luni.
Halep a început un pic greoi întâlnirea, cu un joc perpendicular pe adversară, dar şi-a ridicat treptat nivelul evoluţiei. Garcia a început cu lovituri mai variate, unghiuri mai deschise şi cu mai multă agresivitate. Românca s-a adaptat din mers, a schimbat abordarea cu mingi pe adversară într-una cu lovituri trimise alternativ către marginile terenului şi cu un joc preponderent către reverul Carolinei Garcia. Un-doiurile stânga-dreapta au produs cele mai mari avarii în defensiva franţuzoaicei, care a devenit o jucătoare anonimă atunci când a fost pusă să lovească din mişcare. În acelaşi timp, Halep s-a apărat cu mobilitatea caracteristică şi a servit din nou foarte bine, mai ales cu a doilea.
În meciul al doilea al grupei se vor întâlni ucraineanca Elina Svitolina, locul 4 WTA şi daneza Caroline Wozniacki, locul 6 WTA. Halep îşi va cunoaşte adversara de miercuri în funcţie de rezultatul acestei partide.
Victoria de luni, a patra consecutivă la debutul ei la Turneul Campioanelor, îi asigură Simonei Halep un premiu de 263.000 de dolari şi 250 de puncte WTA.
Halep este pentru a patra oară consecutiv calificată la Turneul Campioanelor, prima dată ca principală favorită. Ea a fost finalistă la prima participare, în 2014, când a pierdut în ultimul act în faţa americancei Serena Williams, iar la următoarele două ediţii nu a trecut de faza grupelor.
Turneul Campioanelor: Simona Halep o învinge pe Caroline Garcia
23 octombrie 2017
- citeşte totul despre:
- simona halep,
- wta,
- caroline garcia,
- turneul campioanelor,
- grupa rosie
(48 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Benga a făcut diferenţa: Petrolul, atunci şi acum
(10 iulie 2015 - Ciprian RADU)
529 vizualizări
Un prenume interzis în Rosario: Messi!
(11 septembrie 2014)
93 vizualizări
Confruntarea dintre Capră şi Bădescu nu a mai avut loc
(13 martie 2015)
315 vizualizări
Uitaţi-vă doar la Petrolul! Meciul cu Dinamo a fost frumos!
(8 decembrie 2015 - Ciprian RADU)
173 vizualizări
România mai speră la sferturi! Victorie mare cu Spania
(12 august 2016)
61 vizualizări
Cand starurile devin supernove
(14 iunie 2014 - George BOTEZ)
89 vizualizări
Maria Şarapova, selecţionată în echipa olimpică a Rusiei
(27 mai 2016)
66 vizualizări
Argentina în finală!
(10 iulie 2014 - Edi MOLDOVAN)
92 vizualizări
Ion Moroiţă, la SportAccord World Combat Games
(17 octombrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
1120 vizualizări
Atletico Madrid, afectată de coronavirus! Jucătorii acceptă diminuarea salariilor cu 70 la sută!
(3 aprilie 2020)
58 vizualizări
Simona Halep vs Kiki Bertens 6-2, 6-7 (6), 2-6 / Halep, învinsă în finală după ce a ratat o minge de meci
(20 august 2018)
238 vizualizări
Botez: "Sunt petrolist de 45 de ani, dar acum nu mai înţeleg nimic din tot ceea ce se întâmplă"
(30 august 2016)
513 vizualizări
Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Cincinnati
(16 august 2017)
522 vizualizări
Cristi Dulca, antrenorul Energeticianul, demis la pauza meciului cu Petrolul
(8 septembrie 2018)
2222 vizualizări
Petrolul schimbă sistemul! Planurile lui Mulţescu
(3 octombrie 2014 - Ciprian RADU)
595 vizualizări
Daniel Ricciardo câştigă Marele Premiu F1 al Ungariei!
(27 iulie 2014)
90 vizualizări
Fanii Petrolului vor protesta paşnic
(4 decembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
743 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























