Negocierile pentru achiziţionarea sălii de box a Clubului 1 Mai Ploieşti au intrat în impas.Deşi a fost consituită o comisie de negociere de către Consiliul Local Ploieşti(condusă de social democratul George Botez), propietarii sălii în care s-au antrenat Leonard Doroftei şi Adrian Diaconu au anunţat că imobilul este sechestrat de către ANAF în contul unor datorii către bugetul statului.

Pentru ca negocierile să poată continua, proprietarii trebuie să aducă un document prin care ANAF să accepte negocierile, iar ulterior să accepte vânzarea sălii de box

În acest moment, secţia de box a CSM Ploieşti, condusă de maestrul emerit al sportului Titi "Prosop" Tudor îşi desfăşoară activitatea la stadionul Ilie Oană, acolo unde a fost amenajată o sală modernă pentru antrenamente.

Chiar şi aşa sala de box a Ploieştiului trebuie să ajungă în patrimoniul municipalităţii în primul rând datorită valorii simbolice pe care o are pentru municipiu. Aici, Titi Prosop a antrenat generaţii întregi de boxeri, sportivi care au adus satisfacţii nu doar ploieştenilor, ci tuturor românilor!