Ţintarul stabilit în vară, la sediul FRF, a făcut ca întâlnirea dintre ACS Petrolul ’52 Ploieşti şi AFCM Alexandria, denumirile oficiale din scriptele federaţiei ale celor două combatante, să fie programat în etapa a VIII-a, organizatorii derbiului alegând ziua de vineri, 13 octombrie, ora 18.15, pentru desfăşurarea acestuia. Într-o serie rămasă pe parcursul primei jumătăţi a turului în doar 13 competitoare, ACS Urban Titu declarând forfait, ierarhia la zi este condusă de oaspeţii de astăzi ai arenei Ilie Oană. Fotbaliştii antrenaţi de către un fost jucător bine cunoscut în Prahova, Romică Ciobanu, au acumulat, în şapte runde, având un meci mai mult disputat decât gazdele de azi, 21 de puncte, maximum posibil, deci, şi un golaveraj de 20-4, ocupând astfel primul loc. Şi Petrolul are maximum de puncte, dar numai 18, pentru că a bifat doar şase partide, stând etapa trecută, din cauza retragerii mai sus-amintitei trupe dâmboviţene, golaverajul “lupilor” fiind de 14-3. Mai exact, acelaşi cu al ocupantei locului imediat superior de pe podium, Voinţa Turnu Măgurele, fostă Saelele, grupare de pe poziţia a doua, însă care a jucat, ca şi Alexandria, tot în şapte meciuri.
Bref, echilibru aproape perfect înaintea derbiului ce va fi arbitrat de o brigadă de o categorie superioară, primul eşalon, respective secundul. Singura diferenţă este cea a golaverajului, băieţii lui Ciobanu marcând - repet, în şapte dispute - cu şase goluri mai mult decât petroliştii, dar şi primind unul în plus. Deşi superiori, deocamdată, în clasament, fotbaliştii teleormăneni nu sunt prea optimişti în privinţa promovării, apreciind că prahovenii deţin statutul de favoriţi la accederea în Liga a II-a, iar un principal atu este numărul mare de susţinători ai lor şi atmosfera formidabilă pe care o fac, de fiecare dată, pe “Ilie Oană”. Arenă pe care oaspeţii, spune folclorul fotbalistic, ar pleca de la scorul de 0-1, încă de la... vestiare!
Ţinând cont de importanţa majoră a acestui duel, de totul sau (aproape) nimic, antrenorul principal al formaţiei găzarilor, Octavian Grigore, a reţinut, vreme de nu mai puţin de două zile în cantonament, 20 de fotbalişti, cu doi mai mulţi decât pot fi înscrişi în foaia de joc. Astfel, a fost păstrat, deşi este încă sub tratament, potrivit spuselor tehnicinaului său, şi căpitanul Claudiu Tudor, absent în mare parte a turului de campionat, din cauza unor probleme de ordin medical. Rămâne de văzut dacă “regizorul” de la centrul terenului al “galben-albaştrilor” va face parte, finalmente, din efectivul de la derbiul cu AFCM Alexandria. Dacă da, ar fi o adevărată lovitură pregătită de Tavi Grigore mai tânărului său omolog de pe baca teleromănenilor. Dacă cei din urmă nu vor beneficia azi de serviciile unui titular de bază, Marius Mitran, suspendat după primirea unui cartonaş roşu, runda trecută, şi Petrolului îi va lipsi unul, având, atunci când este apt, aceeaşi titulatură. Este vorba despre Alexandru Puchea, accidentat. În afara lui Puchea şi a celor doi echipieri la care Grigore va trebui să renunţe înainte de ora meciului, vor urmări partida din tribune şi foarte tinerii Raul Botezan, Constantin Ţicu şi Gheorghe Dumitru. Primul “11” al ploieştenilor va fi ales abia în ziua derbiului.
Meci foarte important, atenţie desoebită din partea Comisiei Centrale de Arbitri: o brigadă cu un cavaler al fluierului din lotul Ligii 1, târg-mureşeanul Florin Andrei, al treilea central de prim eşalon care conduce un meci al Petrolului în primele opt etape ale sezonului, şi doi asistenţi din efectivul Ligii a II-a, Florin Pucheanu, din Ulmi (judeţul Dâmboviţa), şi Cosmin Vătămanu (Bucureşti). Observatorul de joc va fi un reprezentant intransigent al FRF-ului, bucureşteanul Sorin Cojocaru, iar cel de arbitraj - Florin Ungureanu, din Bacău.
Dacă astăzi, se vor cumpăra mai multe bilete decât până acum, ar fi ceva speranţe ca numărul de suporteri să se mai apropie cumva de cel care era de aşteptat să fie pentru un astfel de meci. Cert este însă că nu se va juca, aşa cum se zice, cu casa închisă. Aşa cum, repet, ar fi trebuit să fie, mai ales că şi vremea de afară este propice fotbalului. Poate, altădată…
Foto: www.fcpetrolul.ro