Cotidianul The Independent a aflat mesajul transmis federaţiei şi ligii engleze după şedinţa COBRA, Comisia pentru situaţii de urgenţă a Marii Britanii.
 

Fotbalul intră în criză. Lupta împotriva coronavirusului este departe de a se fi încheiat şi veştile continuă să curgă din toate părţile. Una mai sumbră ca alta.

Se va suspenda global

Potrivit The Independent, nici nu ar intra în discuţie să se reia competiţiile în această primăvară. Nici măcar în vară! Cotidianul londonez a aflat ce telefon au primit autorităţile federaţiei şi ligii engleze după şedinţa COBRA, Comisia pentru situaţii de urgenţă a Marii Britanii. Un scenariu apocaliptic.

Li s-a spus limpede că, într-o perioadă critică pentru lumea întreagă, fotbalul se va opri cel puţin până în septembrie. Se va suspenda global. "Ideea de a juca din nou în aprilie este bolnavă!", a afirmat o sursă a jurnalului insular.

De altfel, dezvăluie The Times, preşedintele forului din Albion, Greg Clarke, ar fi mărturisit şi el că nu mai crede că această stagiune va fi finalizată.

Cele trei variante pentru competiţiile interne

Marţi, UEFA va organiza o videoconferinţă cu reprezentanţii celor 55 de federaţii afiliate. Aproape sigur, Liga Campionilor şi Europa League vor fi întrerupte, iar Euro 2020 amânat. Pentru turneul final, ar fi două soluţii. În această iarnă, cum anunţă Daily Telegraph, sau în 2021.

Se estimează că toate campionatele vor fi blocate, rămânând în aşteptare. Pentru competiţiile interne, The Independent prezintă trei direcţii:

  • Se vor relua imediat cum ameninţarea COVID-19 va dispărea şi vor fi încheiate pe teren, chiar dacă acest lucru ar însemna să pătrundă în perioada destinată sezonului viitor;
  • Să fie încheiate definitiv, respectând clasamentele actuale;
  • Să fie anulate, pur şi simplu. Să nu se ţină cont de ele.

Liverpool şi PSG, campioane?!

Forul continental ar putea anunţa tot marţi o decizie şi pentru toate cele 55 de ţări membre UEFA, încercând să impună un plan comun asupra întrecerilor naţionale. De exemplu, echipele care s-au distanţat deja în fruntea clasamentului, precum Liverpool (25 de puncte avans) în Anglia sau PSG (12) în Franţa, să fie declarate campioane.

Pierderi totale de miliarde de euro!

O mare problemă însă. Stoparea întregului sistem până în toamnă ar însemna pierderi financiare uriaşe. Fără aceste miliarde de euro, pe care televiziunile nu le vor mai plăti, cupele continentale şi competiţiile interne vor fi în pericol.

Concluzia The Independent: "Fotbalul ar putea intra în colaps".

Sportul mondial, afectat de coronavirus
 

  • EURO 2020 ar putea fi amânat cu un an din cauza pandemiei de coronavirus.
  • Champions League şi Europa League au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus
  • Mai mulţi fotbalişti din Serie A au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19. Cea mai afectată echipă este Sampdoria, cu 5 jucători. Au fost confirmate cazuri şi în Anglia, Franţa şi Germania.
  • Indian Wells 2020,primul turneu din categoria Premier Mandatory din acest an, a fost anulat din cauza coronavirusului. Ambele circuite, WTA şi ATP, au luat pauză până în aprilie
  • Marius Marin (21 de ani) trăieşte şi joacă în Italia, la Pisa. Mijlocaşul povesteşte scenele din „Cizmă”, unde totul pare a fi desprins dintr-un film horror, cu oameni blocaţi în casă de teama îmbolnăvirii cu COVID-19: „Parcă suntem în Call of Duty. La supermarket intrăm câte 5 persoane”
  • Peste Oceanul Atlantic, NBA a fost suspendată după ce un jucător a fost depistat pozitiv cu coronavirus!
  • Marele Premiu al Australiei, prima cursă a anului din „Marele Circ”, a fost anulată după ce un membru al echipei McLaren a fost depistat pozitiv cu coronavirus.