Meciul a început bine pentru Petrolul., care a tras primul şut pe poartă încă din minutul 5: Achim a centrat perfect pentru Camara, lovitura de cap a acestuia fiind parata de portarul gazdelor. Italienii au replicat rapid şi în minutul 18 au deschis scorul la primul şut al lor pe spaţiul porţii apărate de Bornescu: Martinho a trimis o pasă din stânga, iar Donadel, nemarcat în careu, a marcat pentru 1-0. Eforturile Petrolului nu au dat roade până la pauză, în ciuda faptului că ploieştenii au fost aceia care au atacat mai mult.

Contra a mutat la pauză şi l-a trimis în teren pe Geraldo în locul lui Guilherme, Yamissi trecând fundaş stânga. În primele 8 minute ale părţii secunde, Petrolul a bifat primele două cornere ale partidei. În minutul 55, Petrolul a avut şansa egalării, dar şutul lui Camara a fost blocat de Mihaylov. Intrările lui Boudjemaa şi Alcenat au impulsionat atacul petrolist, Camara şi Walter Fernandez au ratat ocazii importante, dar ineficienţa la finalizarea a fost, din nou, principala problemă a echipei antrenate de Contra. Statistica meciului spune clar acest lucru: Şuturi: 5-12 (pe poartă: 3-6), Cornere: 0-6. Un meci în care Petrolul a jucat mai mult, a ratat mai mult şi a pierdut, scor 0-1.

                                                                                   

La  acest test, Contra a folosit următoarea formulă de echipă: Bornescu (Pecanha) - Achim, Benga, Yamissi (Alcenat), Guilherme (Geraldo)- Mustivar (Boudjemaa), Romario – Priso, De Lucas,  Fernandez - Camara