Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-3, 6-1, pe sportiva letonă Anastasija Sevastova, locul 26 WTA, calificându-se în premieră în acest an în semifinalele unui turneu, la Porsche Tennis Grand Prix.
Simona Halep a început târziu, după ora locală 22.00, sfertul de finală de la Stuttgart şi a arătat o uşoară lipsă de concentrare la debut, fiind cu gândul, poate, la acel dublu 6-0, de anul trecut, din finala de la Bucureşti. Fără calităţi fizice impresionante, Sevastova este o jucătoare experimentată, şireată, cu execuţii surpinzătoare. Letona are însă o oarecare lejeritate în anumite momente şi căderi în evoluţie, iar Halep a ştiut când să o penalizeze, impunându-se fără probleme.
În primul set, Simona Halep a condus cu 3-1, după un break în ghemul al patrulea, dar Sevastova a făcut rebreak. Nici în următoarele trei ghemuri jucătoarele nu şi-a fructificat serviciul. Această serie a fost întreruptă de jucătoarea română, la scorul de 5-3, cu un seviciu solid, care a pus capăt setului, cu 6-3, după 31 de minute de joc.
Simona Halep şi-a continuat evoluţia bună în setul secund, câştigând patru ghemuri la rând. A făcut apoi o pauză, permiţându-i adversarei să ia un ghem, pe propriul serviciu, apoi românca a încheiat conturile, cu 6-1, după o oră de joc.
În faza următoare, Halep o va întâlni, sâmbătă, nu înainte de 19.30, pe Laura Siegemund, locul 49 WTA, care a trecut, în sferturi, după un meci-maraton, de peste trei ore, de sportiva cehă Karolina Pliskova locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2. Germana a învins-o clar pe Halep anul trecut, tot la Stuttgart, cu scorul de 6-1, 6-2, în optimile de finală.
În cealaltă semifinală vor evolua, sâmbătă, de la ora 17.00, sportiva franceză Kristina Mladenovic, locul 19 WTA, şi rusoaica Maria Şarapova, fără clasament WTA, beneficiară a unui wild card.
Calificarea în penultimul act este recompensată la Porsche Tennis Grand Prix cu 30.563 de euro şi cu 185 de puncte WTA.
În urma rezultatelor din turneul de la Stuttgart, Halep o va depăşi pe Dominika Cibulkova din Slovacia şi va reveni pe locul 4 WTA, în ierarhia care va fi publicată luni.
Simona Halep s-a calificat în semifinalele Porsche Tennis Grand Prix
29 aprilie 2017
(111 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ana Bogdan, în semifinale la Monterrey, unde o va întâlni pe Garbine Muguruza
(7 aprilie 2018)
221 vizualizări
Amintiri de la Petrolul- Steaua 19 octombrie 1991
(20 septembrie 2014 - Dan CULICOVSCHI)
385 vizualizări
Joc şcoală pentru handbalistele de la CSM Ploieşti
(12 octombrie 2014)
71 vizualizări
ŞOCANT! Jucătorul Patrick Ekeng de la Dinamo a murit, după ce a căzut pe teren
(7 mai 2016)
1187 vizualizări
Favoritele cad pe capete la US Open: pleacă şi Muguruza
(5 septembrie 2017)
63 vizualizări
Liga I începe pe 11 iulie. Alte decizii ale Comitetului Executiv
(11 mai 2015)
387 vizualizări
Rio-2016: Românii în ziua 7: Argint pentru Mergea şi Tecău; bronz pentru Sâncraian
(13 august 2016)
92 vizualizări
Simona Halep va evolua, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în turul doi la simplu la Indian Wells
(9 martie 2018)
852 vizualizări
Lupii intră în pâine. Tavi Grigore pregăteşte lotul pentru campionat
(3 august 2016)
410 vizualizări
Stagiu: Sinescu a plecat la Ludogoreţ
(28 mai 2015 - Ciprian RADU)
290 vizualizări
Capră explică despărţirea de Răzvan Lucescu şi anunţă prime substanţiale pentru jucători
(18 septembrie 2014)
507 vizualizări
Varga, doar o altă dezamăgire. Ce opţiuni are mijlocaşul exclus din lot
(21 octombrie 2015 - Ciprian RADU)
215 vizualizări
Don Juan de Albin
(26 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
472 vizualizări
Tragedie în sportul românesc. Un fost jucător la Dinamo a murit la 22 de ani
(26 martie 2020)
229 vizualizări
Victor Hănescu şi-a pierdut conştienţa şi a fost dus de urgenţă la spital
(13 octombrie 2015)
220 vizualizări
Petrolul, discuţii cu Dan Nistor
(2 iulie 2015 - Ciprian RADU)
706 vizualizări
Clubul Petrolul a luat amendă şi după meciul cu Astra
(29 octombrie 2014 - Ciprian RADU)
269 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























