Federaţia Internaţională de Handbal (IHF) a anunţat, joi, că românca Cristina Neagu, de la Buducnost Podgorica, a fost desemnată cea mai bună handbalistă din lume în 2016, ea mai primind această distincţie în 2010 şi 2015.
Superlativele anului 2016 au fost stabilite în urma votului jurnaliştilor, specialiştilor şi fanilor, pe site-ul oficial al federaţiei internaţionale, www.ihf.info.
Neagu a avut o cursă strânsă cu sportiva norvegiană Nora Mork şi cu olandeza Nycke Groot, românca impunându-se datorită opţiunii clare a fanilor (37,14 la sută faţă de 20,86 la sută Mork). Groot s-a clasat a treia. Locul patru i-a revenit jucătoarei suedeze a echipei CSM Bucureşti, Isabelle Gullden, câştigătoare cu formaţia română a Ligii Campionilor în 2016, iar a cincea s-a clasat Kari Grimsbo, din Norvegia. Mork, Groot şi Grimsbo sunt componente ale echipei Gyor, finalistă a Ligii Campionilor, anul trecut.
La masculin, handbalistul anului a fost ales francezul Nikola Karabatici (Paris Saint-Germain), de asemenea pentru a treia oară (după 2007 şi 2014).
În ierarhia similară a tehnicienilor, au triumfat francezul Didier Dinart, antrenorul naţionalei masculine a Franţei, şi islandezul Thorir Hergeirsson, antrenorul reprezentativei feminine a Norvegiei.
IHF: Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună handbalistă din lume, pentru a treia oară în carieră
17 martie 2017
- citeşte totul despre:
- cristina neagu,
- ihf,
- handbal,
- romanca,
- handbalista,
- romanca,
- fani,
- federatie
(585 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Evoluţie foarte bună a handbalistelor de la CSM Ploieşti
(24 aprilie 2014 - Edi MOLDOVAN)
111 vizualizări
Rippert a semnat cu Petrolul. Cum a fost ademenit să vină în România
(3 iulie 2015 - Ciprian RADU)
546 vizualizări
Ipoteze noi în accidentul lui Schumacher: camera purtată pe cască ar fi agravat accidentarea
(16 februarie 2014)
92 vizualizări
Finala feminină de la Roland Garros, Simona Halep - Jelena Ostapenko, de la ora 16.00
(10 iunie 2017)
75 vizualizări
Poliţiştii din Botoşani, cu ochii pe fanii interzişi ai Petrolului!
(29 octombrie 2014)
338 vizualizări
Simona Halep- a fost Safarova, urmează Sharapova
(15 august 2014)
56 vizualizări
Spectator inedit la meciul Prahova Ploieşti de la Strejnicu! Ministrul Radu Oprea a venit la stadion pe bicicletă!
(9 septembrie 2018)
2341 vizualizări
Petrolul 52 a picat în semifinalele locale ale Cupei României cu o echipă pe care nu a învins-o în retur
(3 mai 2017 - Dragoș TRESTIOREANU)
900 vizualizări
Petrolul: Litigiul cu Guilherme, la final. Verdictul CNSL
(14 noiembrie 2014 - Ciprian RADU)
364 vizualizări
Petrolul sau povestea celor şase finale rămase de disputat
(26 aprilie 2014 - George BOTEZ)
948 vizualizări
Sorana Cîrstea a semnat cu CSM Bucureşti, clubul care dă lovitură după lovitură pe piaţa transferurilo
(15 martie 2018)
129 vizualizări
Paradoxul crizei din fotbal: Insolvenţa, refugiul jucătorilor. De ce a venit Varga la Petrolul
(17 iulie 2015 - Ciprian RADU)
749 vizualizări
Semnal de alarmă la Petrolul!
(5 septembrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
530 vizualizări
Octav Preda, mesaj dur pentru primarul Adrian Dobre: "Am făcut GREŞEALA VIEŢII"
(30 mai 2017)
1937 vizualizări
Lupii s-au hotărât în privinţa armeanului Zaven Badoyan
(2 octombrie 2015 - Ciprian RADU)
327 vizualizări
Performanţa se face cu bani! 22.000 de euro net/lunar la CSM Bucureşti pentru handbalista Cristina Neagu!
(22 februarie 2018)
518 vizualizări
Teixeira negociază cu CSU Craiova
(2 mai 2015)
1767 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























