Simona Halep, cap de serie numărul 4 şi locul 4 WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-3, 6-3, de Kristina Mladenovic (Franţa), favorită 28 şi poziţia 26 în ierarhia mondială, în turul al treilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells (SUA).
Revenită pe teren, la Indian Wells, după mai bine de o lună de pauză, cauzată de o accidentare la genunchi, Halep a reuşit să treacă doar un tur în California. După o victorie destul de uşoară, în manşa a doua, cu croata Donna Vekici, românca a dat adevăratul test al condiţiei fizice şi formei sportive cu puternica Mladenovic. Însă examenul nu a fost unul favorabil Simonei Halep, care a arătat că nu este încă la un potenţial de top. Fără să impresioneze, Mladenovic şi-a făcut jocul obişnuit, oscilant uneori, şi s-a impus întâmpinând puţine probleme.
În primul set, Halep a reuşit să ţină pasul cu adversara sa cinci ghemuri. Un început echilibrat, cu ghemuri lungi pe serviciul franţuzoaicei, cu câteva execuţii din vremurile bune reuşite de Halep, dar şi cu greşeli comise uşor de rivala româncei.
Partida a început cu break pentru Halep şi a continuat cu un rebreak. La 2-2, Halep a câştigat din nou pe serviciul lui Mladenovic şi, din acel moment, sportiva română a început să arate un joc grăbit şi parcă resemnat în acelaşi timp. A încercat să scurteze punctele şi a greşit mingi uşoare, iar atunci când a intrat în duel, franţuzoaica a găsit forţa necesară şi unghiurile potrivite pentru a se impune. Astfel, Mladenovic a câştigat patru ghemuri la rând şi şi-a trecut setul pe tabelă cu 6-3, după 52 de minute.
În setul al doilea, Halep a câştigat primul ghem, pe serviciul propriu, însă le-a cedat pe următoarele trei la rând. La 2-3, antrenorul Darren Cahill a intrat pe teren şi i-a transmis, printre alte sfaturi tehnice, că trebuie în principal să-şi menajeze genunchiul afectat. La 2-5, Halep a profitat de nesiguranţa jucătoarei adverse şi a mai punctat un break, dar a cedat imediat şi al doilea set, tot cu 3-6, după o oră şi 42 de minute de la start. În total, jucătoarea din Constanţa a fructificat, luni, trei din cele 22 de mingi de break avute, faţă de 6 din 12 pentru Mladenovic.
Anterior, Halep şi Mladenovic s-au mai întâlnit de trei ori, jucătoarea franceză impunându-se de două ori. Ultimul meci dintre cele două a avut loc în 2015, la Cincinnati, când Halep a câştigat, scor 7-5, 5-7, 6-4.
Accederea în turul trei la Indian Wells este recompensată cu 65 de puncte WTA şi 41.350 de dolari.
Simona Halep a obţinut titlul la Indian Wells în 2015, iar în 2016 a fost eliminată în sferturi. Ea va pierde cel puţin o poziţie în clasamentul WTA.
Dacă nu va avea probleme fizice, Halep va participa la turneul de la Miami (21 martie - 2 aprilie), tot de categorie Premier Mandatory, unde are de apărat de asemenea un sfert de finală.
Simona Halep, învinsă la Indian Wells
14 martie 2017
(363 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Tudose, aproape de a semna cu lupii. Clubul confirmă
(6 august 2015 - Ciprian RADU)
481 vizualizări
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea al Australian Open
(20 ianuarie 2020)
90 vizualizări
Franţa vs. România: Casele de pariuri ne dau şanse mici. Să fim realişti sau optimişti? Echipele probabile
(10 iunie 2016 - Ciprian RADU)
113 vizualizări
Petrolul: Iulian Ilie a înscris pentru selecţionata U15
(29 octombrie 2014)
349 vizualizări
Primăria înfiinţează o comisie de supraveghere a activităţii CSM Ploieşti
(18 iunie 2015)
92 vizualizări
Aşa e când confunzi playout-ul din România cu Europa League!
(15 iulie 2016)
254 vizualizări
Petrolul, rampă de lansare (şi) pentru Cobrea
(13 iunie 2016)
227 vizualizări
Simona Halep s-a calificat în semifinalele Rogers Cup
(12 august 2017)
419 vizualizări
Şi Dan Capră infirmă varianta apărută în Fanatik
(24 noiembrie 2013)
554 vizualizări
Noul Petrolul Ploieşti, proiect unic. Mircea Dridea şi Tavi Grigore, la întâlnire cu suporterii
(12 iulie 2016 - Ciprian RADU)
755 vizualizări
Cei mai mici lupi au luat locul al doilea la prima lor Cupă!
(16 noiembrie 2015)
95 vizualizări
Ancheta DIICOT din fotbal vizează baza de la Buftea
(23 februarie 2016)
69 vizualizări
Cine mai joacă în ultima etapă? Străinii Petrolului pleacă
(24 mai 2016 - Ciprian RADU)
295 vizualizări
Asociaţia Diaspora Galben Albastră protestează
(29 ianuarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
304 vizualizări
Dan Capră, vizită în vestiarul lupilor
(24 septembrie 2015)
674 vizualizări
Cupa Mondială: Danemarca - Franţa şi Nigeria - Argentina în programul zilei de marţi
(26 iunie 2018)
82 vizualizări
Simona Halep s-a calificat în semifinalele Indian Wells !
(13 martie 2014)
128 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























