Un club din România se află într-un top special alcătuit de publicaţia Four Four Two, al celor mai reuşite sigle din întreaga lume, scrie digisport.ro.
În clasamentul de 21 de poziţii făcut de britanici, sigla lui CFR Cluj se află pe locul 12 în ierarhia celor mai inspirate embleme ale cluburilor de pe mapamond.
Cea mai frumoasă siglă a fost considerată cea a lui Ajax Amsterdam, iar podiumul a fost completat de un club din Thailanda, Lampang FC, şi de „ţapii” de la FC Koln.
Sampdoria, mexicanii de la Universidad de Guadalajara, chinezii de la Guangzhou Evergrande, Birmingham City, ŢSKA Moscova, Basel şi Liverpool se află şi ele, în această ordine, în top 10.
În inedita ierarhie se mai află nume mari ale fotbalului mondial, precum Roma, Inter şi Boca Juniors, dar şi echipe cu mai puţină rezonanţă, cum ar fi Gandzasar Kapan (Armenia), Bohemians 1905 Praga, Orlando Pirates (Africa de Sud) şi Asante Kotoko (Ghana).