Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a primit o solicitare din partea SC FC Petrolul SA, societate în procedură de faliment, prin care este înştiinţat că bunurile cumpărate firma lui Dan Capră şi aflate în acest moment la stadionul Ilie Oană vor fi puse în vânzare.

Tinând cont că fără acestea nu se pot desfăşura competiţii la nivelul pentru care a fost construit stadionul – se arată în solicitare – SC FC Petrolul SA aşteaptă o ofertă de cumpărare a bunurilor respective din partea CSM.

Sunt însă voci care susţin că cel puţin o parte din investiţiile respective au fost făcute înainte de venirea lui Dan Capră. Vivi Răchită, taman în cea de-a doua înregistrare apărută în presa prahoveană, susţine că dotarea lojelor şi a vestiarelor a fost făcută de el, “din donaţii şi prietenii”. Şi este chiar vehement asupra acestui subiect, atât de tare încât scapă şi o înjurătură la adresa rudei sale.

În orice caz, cine le-a luat trebuie să aibă dovezile că a facut-o, nu?

Este vorba însă de foarte mulţi bani, aproape 1 milion de lei, după cum puteţi observa în listă!

Lăsând la o parte modul controversat în care s-a făcut recepţia lucrărilor la un stadion “”chel”, va fi interesant de văzut cine are, până la urmă, dreptate, care a fost modul de achiziţionare a fiecărui bun în parte, cine are actele şi aşa mai departe.