Mărcile nu mai reprezintă cea mai stringentă problemă în renaşterea Petrolului, ci Certificatul de Identitate Sportivă. Actul care stă la baza afilierii oricărui club ori asociaţie sportivă nu poate fi emis deocamdată cu numele Petrolul Ploieşti din cauză că acela care aparţine SC FC Petrolul SA nu a fost retras.
Informaţia a fost publicată de observatoruph.ro şi este logică, atât timp cât procedura de faliment a societăţii lui Dan Capră nu este încheiată.
O echipă cu numele Petrolul Ploieşti nu poate aplica fără CIS şi, în cazul în care se schimbă nimic până la data de 1 august, data limită la care AJF Prahova acceptă cereri de afiliere, nu poate fi înscrisă.
Contactat de Jurnalul Prahovean, preşedintele AJF Prahova, Silviu Crângaşu, a confirmat. “Data limită la care cineva poate cere afilierea şi participarea în competiţiile AJF este de 1 august. Noi avem pe 5 august comitetul executiv, iar pe ordinea de zi va fi şi acest capitol, afilieri/dezafilieri. Nicio echipă nu poate participa la competiţie fără certificatul de identitate sportivă”.
Două părţi sunt implicate, în acest moment, în renaşterea Petrolului. Valeriu Răchită, pe de o parte şi, pe de altă parte, toate fostele glorii petroliste.
Unul dintre avatajele proiectului Petrolul 52, garantat de Mircea Dridea, este că are déjà certificat de identitate sportivă, iar procedura de afiliere este o simplă formalitate. Ulterior, de îndată ce toate problemele pe care le implică falimentul SC FC Petrolul SA vor fi rezolvate, ar urma să fie operată schimbarea de denumire în Petrolul Ploieşti.