Franţa s-a apărat mai ceva ca Atletico Madrid şi i-a ieşit. A învins Germania din două erori grave ale apărării nemţilor.
Ca să vedeţi ironia sorţii. În prelugirile primei reprize, după minute în şir în care Franţa a tot săpat tranşee de nu s-au mai văzut din ele nici Pogba, nici Giroud, Hector a dat mingea aiurea în corner, Schweinsteiger a băgat prosteşte mâna în centrare.
Să se bucure şi Benga. Păi dacă o comit Boateng şi Schweinsteiger?! Stai liniştit, Alex! N-ai păcălit pe nimeni!
Să revenim, dar, la fotbalul adevărat. Şi la fotbaliştii adevăraţi.
Griezmann a transformat fără nicio emoţie şi a băgat Franţa la vestiare cu avantaj pe tabelă.
V-aţi frecat mâinile aşteptând să vedeţi reacţia nemţilor în actul secund? Pe teren a ieşit parcă o altă echipă a Franţei care, în debutul reprizei secunde, a creat panică în careul german. Apoi, gazdele au îmbrăţişat iar tactica din prima repriză, aşteptând greşeala adversarului. Succes! Apărarea nemţilor a clacat din nou. Kimmich, celălalt fundaş de bandă, a comis-o şi el, a pierdut mingea în propriul careu, Neuer a respins aiurea, iar Griezmann a înscris pentru 2-0.
Finala dintre Franţa, campioană europeană în 1984, şi Portugalia, finalistă în 2004, va avea loc duminică 10 iulie, pe Stade de France din Saint-Denis, de la ora 22,00 (ora României).
Germania - Franţa 0-2 (0-1)
A marcat: Antoine Griezmann (45+2 - penalty, 72)