Lotul ”tricolorilor” a fost evaluat pe transfermarkt.de la 55,95 milioane de euro. De două ori mai puţin decât Ronaldo (110).

În ierarhia valorilor de piaţă ale calificatelor la Euro, România e abia pe locul 20, din 24. Suntem la ani-lumină de Franţa (454 milioane), la 116,55 milioane de Elveţia şi peste Albania cu doar 15,07 milioane, scrie gsp.ro.

Individual stăm şi mai rău. Cel mai bine cotat jucător român pe transfermarkt.de este fundaşul Vlad Chiricheş: 6 milioane de euro. Dar în clasamentul "vârfurilor" fiecărei naţionale prezente la Euro e ultimul! E adevărat, acompaniat de fostul adversar din preliminarii, nord-irlandezul Jonny Evans.