Ovidiu Hoban a câştigat titlul de campion în Israel, cu Hapoel Be'er Sheva, chiar în ziua în care Petrolul a retrogradat, scrie gsp.ro.
Cel mai constant mijlocaş la închidere pe care l-a avut Petrolul de multă vreme se teme ca nu cumva fosta sa echipă să nu dispară din cauza problemelor financiare pe care le are.
"Îmi pare rău de situaţia în care a ajuns Petrolul, dar asta este viaţa. Tot ce s-a întâmplat acolo nu duce doar către o retrogradare, cred că retrogradarea ar fi cel mai bun scenariu pentru că sunt probleme mari acolo. Îmi este frică ca Petrolul să nu dispară. Ştiu de la foştii mei colegi cât de mari sunt problemele financiare şi că sunt neplătiţi de mult timp. Din fericire eu, în Israel, nu am avut niciodată astfel de probleme. Nu ne-a întârziat salariul niciodată", a declarat Hoban la Digi Sport.