Şapte sportivi vor reprezenta CSM Ploieşti, în această săptămână, la Cupa României la box pentru tineret, competiţie găzduită de Sala Sporturilor din Bacău.
Antrenorul coordonator Titi Tudor se va baza pe Florin Ionescu (52 kg), Daniel Popescu (56 kg), Daniel Petre (60 kg), Sergiu Georgescu (69 kg), Alberto Biro (75 kg, foto), Răzvan Ene (75 kg) şi Vlăduţ Alexandru (+91 kg). Obiectivul pugiliştilor ploieşteni este câştigarea a trei-patru medalii.
Alţi trei boxeri de la CSM Ploieşti, juniorii George Dumitrescu (50 kg), Antonio Năstase (66 kg) şi Alexandru Cotigă (75 kg) participă, în aceste zile, cu lotul naţional la o competiţie ce are loc la Sofia, în Bulgaria. Ei sunt însoţiţi acolo de antrenorul Adrian Pârlogea, cel care, după revenirea în ţară, va face joncţiunea cu delegaţia aflată la Bacău. La acţiunea din Bulgaria nu a putut să participe Florin Mihai (46 kg), care este accidentat, însă a fost convocat Antonio Năstase.
csmploiesti.ro