Gheorghe Hagi a fost inclus joi de revista France Football între primii cinci jucători de picior stâng din ultimii 20 de ani.

"'Maradona al Carpaţilor'. Trei cuvinte, un supranume, totul e spus", scrie France Football, care îl situează pe Hagi pe locul 5 în topul celor mai buni fotbalişti de picior stâng din ultimele două decenii.

Pe primul loc în acest clasament este argentinianul Lionel Messi, urmat de uruguayanul Alvaro Recoba, galezul Ryan Giggs şi un alt argentinian, Fernando Redondo.

După Hagi, top 10 este completat, în ordine, de brazilianul Roberto Carlos, francezul Hatem Ben Arfa, olandezul Arjen Robben, brazilianul Rivaldo şi germanul Mesut Ozil.

Agerpres