Gavrilă este unul dintre transferurile bune făcute de Petrolul în această iarnă. A venit de la Dinamo sub formă de împrumut pentru că Rednic nu l-a mai vrut. I s-a întâmplat şi lui Vali Lazăr în vară, când a fost împrumutat de Chiajna.
Chestionat de cei de la Digisport despre situaţia sa, Gavrilă a dat declaraţii decente şi sincere care ies din tiparul limbajului de lemn pe care l-a folosit mereu Ropotan, de exemplu, ca să rămânem tot la Dinamo.
"Sunt împrumutat 5 luni de zile, după care mă voi întoarce probabil la Dinamo, dar momentan nu mă gândesc la întoarcere, ci să fac treabă bună aici, pentru că de asta am şi venit. Au fost mai multe oferte şi din ţară şi din străinătate, dar Petrolul m-a atras cel mai mult. Oamenii de aici mi-au prezentat încredere şi am ales să vin aici. Am jucat destul de mult la Dinamo, pur şi simplu nu am mai fost dorit acolo. Domnul Mircea Rednic a spus că nu se mai bazează pe mine şi că e mai bine să plec. A fost decizia dumnealui, nu stau să comentez acum, nici nu vreau să intru în polemici, pentru că zic că nu e cazul. I-am respectat decizia, ne-am strâns mâna şi am plecat. M-a surprins, de ce să mint şi să spun că nu. Pe toată lumea cred că a surprins plecarea mea. Toţi îmi spun şi acum că nu ştiu de ce am plecat, nu ştiu ce explicaţie să le dau", a declarat mijlocaşul.