Schumacher a venit la Petrolul împleticindu-se în declaraţii şi fiind taxat de suporteri la primul antrenament.

A zis însă una bună după meciul câştigat cu ucrainenii de la Karpaty Lvov. Acuma, să fim cinstiţi: Petrolul n-a jucat cu vreun Real Madrid, dar nici cu vreo reprezentantă a deşertului kazah sau a stepei mongole.

Rezultatul este bun, jocul la fel, iar lupii dau impresia că nu pierd timpul în Antalya şi că, la întoarcerea în ţară, vor prezenta o echipă mai puternică decât cea din vară. Vom vedea cu cât mai puternică şi dacă va fi suficient de puternică pentru a duce lupta la intensitate maximă până la capăt.

Revenind la declaraţiile lui Schumacher, antrenorul a făcut o trimitere la devotament şi la disciplină.  

Aici ar fi marele câştig al ploieştenilor în lupta cu Voluntarii şi cu Chiajna pentru acel amărât loc 12 care duce la barajul cu liga secundă.

“Sunt mulţumit pentru implicarea băieţilor, pentru atitudine şi dăruire! Sincer, eu asta antrenez şi asta vreau să se vadă în joc! Echipa are nerv, este disciplinată şi cred că putem avea un cuvânt solid în campionat. Am o trupă alcătuită din fotbalişti devotaţi, care ştiu ce înseamnă jocul, care nu cedează şi care progresează de la un antrenament la altul! De fapt şi în această seară ei au aplicat ce lucrăm la şedinţe şi m-au mulţumit!” – Constantin Schumacher, pentru cristian-anghelescu.ro.