Când să zici că Pandurii au înghesuit Petrolul din prima şi că o vor ţine aşa multă vreme, lupii erau să înscrie taman din presiunea pusă de jucătorii lui Edi Iordănescu. Faza din minutul 9 a fost frumoasă, pasa lui Zoubiir bună, poarta… goală! Numai “timingul” lui Moussa a fost nepotrivit, atacantului petrolist fiindu-i furată mingea când să dea în ea.
Evident, momentul bun nu putea scăpa nepedepsit. Nu la Petrolul. Până în minutul 20, era deja 1-0 pentru gazde. Cum? Nimic mai simplu! Tudose a stat prost în apărare şi l-a şi incomodat uşor pe Ciucur în momentul în care acesta se pregătea să tragă. Am zis uşor, dar Chivulete a dat penalti, lovitura fiind transformată de Săpunaru.
Speranţele Petrolului s-au terminat odată cu cea de-a doua ocazie a lui Moussa, din minutul 24, când tunisianul a dat peste poartă – din poziţie nu tocmai comodă totuşi - şi era să-i rupă piciorul lui Mingote. Din inerţie.
În repriza a doua, odată ce-au încasat şi golul al doilea, lucrurile au devenit clare. Filipetto a finalizat dintr-un metru o centrare trimsă practic de pe linia de fund, iar în minutul 59, era deja 3-0, Hora învingându-l pe Pecanha cu un şut frumos.
În orice caz, nu Pandurii, ci lupii au făzut faza meciului: Moussa l-a faultat curat pe Zoubir în careul advres! Francezul tocmai cerea penalti, când a întors capul şi a văzut că a fost pus jos de un coleg...
După 3-0 şi astfel de momente comice, nu poţi să te mai bucuri de golul de 3-1. Doar atât, că l-a dat Marinescu, un fotbalist ploieştean ...
Din păcate, nu ne-am putut bucura nici la cel de-al doilea gol al lupilor înscris de către Lemnaru abia în minutul al doilea al prelungirilor, deci prea târziu.
3-2, aproape şi totuşi foarte departe!