Potrivit oficialilor echipei ploieştene, astăzi au fost virate salariile jucătorilor şi ale întregului personal, toată lumea ajungând cu banii la zi. Aspectul este, evident, foarte important înaintea partidei pe care lupii o vor disputa duminică, pe stadionul Ilie Oană, împotriva celor de la Fecesebe.
De asemenea, conducătorii clubului susţin că au virat şi o parte importantă din datoria pe care FC Petrolul o acumulase la SGU Ploieşti, în contul chiriei pentru utilizarea stadionului.