Lupii abordează meciul cu Timişoara, unul foarte important pentru ploieşteni, în condiţii din cele mai vitrege.  

Nu mai puţin de patru jucători lipsesc la partida de luni, de pe stadionul Ilie Oană. Peteleu şi Varga sunt suspendaţi în urma cumului de cartonaşe galbene, în timp ce Farina şi Moussa acuză probleme medicale. Lor li se adaugă, evident, Tudose, absent de mai multă vreme.

De altfel, echipa ploieşteană a avut tot timpul jucători indisponibili din cauza accidentărilor. Explicaţia nu poate fi decât una singură: majoritatea fotbaliştilor aduşi în perioada de mercato au venit cu foarte puţine jocuri în picioare în ultima perioadă. Evoluând meci de meci la Petrolul, au cedat sau se simt încărcaţi şi ridică mâna la şedinţa tehnică dinaintea meciului şi spun că nu pot să joace din cauză că sunt obosiţi!

În aceste condiţii, lui Sebi Tudor îi rămâne să facă echipa cum poate, improvizând uneori, aşa cum se va întâmpla şi la partida cu ASC Poli Timişoara.