Patronul Ioan Nicolae a cam închis robinetul la Astra, iar jucătorii au de încasat salarii pe trei luni, susţine gsp.ro.

În meciul cu CFR Cluj, William de Amorim şi Junior Morais, doi dintre oamenii de bază ai echipei nu au jucat, fiind nemulţumiţi. În plus, cei doi ameninţă că nu vor juca nici în meciurile următoare, dacă nu îşi vor primi restanţele.

Este de aşteptat ca şi alţi jucători să se alăture protestului colegilor săi, iar unul dintre cei care deja refuză să mai joace este Filipe Teixeira, potrivit DigiSport.

Filipe a semnat cu Astra după ce a fost dat afară de la Petrolul în urma unor probleme pe care acesta le-ar fi cauzat în vestiar. Diferenţa este că petroliştii îşi luau salariile după intrarea în insolvenţă, acesta fiind un criteriu esenţial al planului de reorganizare. Petrolul avea însă datorii istorice către jucători şi staf provenind din neplata bonusurilor de performanţă, dar şi a unui procent din salariu.