Simona Halep, locul 3 WTA, a fost învinsă, duminică, cu scorul de 6-3, 7-6 (5), de americanca Serena Williams, locul 1 WTA, în finala turneului de categorie Prmier 5 de la Cincinnati, într-o partidă interzisă cardiacilor.
Serena Williams a câştigat turneul de la Cincinnati, după ce s-a impus şi în tie-break-ul setului II la 5. 7-6.
Cu toate acestea românca a rezistat foarte bine în faţa numărului 1 mondial din tenisul feminin, iar la final a fost felicitată de adversara sa. Halep a promis că va încerca să îşi ia revanşa în faţa americancei la US Open, turneu la care nu se pot întâlni decât în finală.
Finala a durat o oră şi 39 de minute, iar scorul partidelor dintre Halep şi Serena Williams este acum de 6-1 în favoarea americancei.
În octombrie 2014, în finala Turneului Campioanelor, românca a fost învinsă, cu scorul de 6-3, 6-0. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit şi în Grupa Roşie a competiţiei, când Halep a câştigat cu 6-0, 6-2.
Anterior, ele au mai jucat de trei ori şi de fiecare dată s-a impus Williams. Prima dată au evoluat una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câştigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1. Următoarele două partide au avut loc în 2013 şi s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, şi cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati.
Calificarea în finală la Cincinnati este recompensată cu un premiu de 240.500 de dolari şi cu 585 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 495.000 de dolari şi 900 de puncte WTA.
Pentru Halep aceasta a fost a 19-a finală din carieră, a doua consecutivă. Românca de 23 de ani a câştigat 11 turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013.
Ea a mai disputat opt finale, Cincinnati, Rogers Cup, ambele Premier 5, în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.
În ciuda înfrângerii suferite, Halep va fi, începând de luni, pe locul 2 WTA, detronând-o de pe această poziţie pe rusoiaca Maria Şaarapova.