Dublă campioană mondială cu echipa în 1997 şi 1999, în prezent antrenoare de gimnastică la clubul Petrolul din Ploieşti, fosta mare gimnastă Corina Ungureanu (34 de ani) a acordat un interviu site-ului Federaţiei Europene de gimnastică.
Ploiesteanca vorbeşte despre cariera de după gimnastică, alegerile făcute şi dezvăluie care a fost cea mai mare nebunie pe care a făcut-o în viaţă. "Cel mai nebunesc lucru pe care l-am făcut? Sunt o femeie calculată şi nu fac lucruri de genul acesta, însă unul dintre cele mai îndrăzneţe şi mai frumoase lucruri pe care le-am făcut a fost când m-am hotărât în august 2012 să sar în maşină şi să conduc singură, până la Praga. Am petrecut trei zile senzaţionale acolo de una singură şi tot atunci mi-am terminat de scris şi cartea autobiografică. Praga e unul din oraşele mele preferate", a dezvăluit Corina.
Corina a renunţat la gimnastică în urmă cu 15 ani, a fost o perioadă antrenoare în Anglia, pe Isle of Man, iar în 2011 a revenit în ţară. "Sunt antrenoare împreună cu două foste gimnaste, Anamaria şi Adriana Tămîrjan. Am început în ianuarie cu un grup mare de gimnaste şi pot spune cu bucurie, că cel puţin cinci fete au un potenţial uriaş. Iar în ce mă priveşte, am descoperit un nou sport, golful. În plus, doresc să-mi întemeiez o familie, ar fi şi timpul. Dar îmi doresc în continuare o carieră în sport şi nu doar ca antrenor", a spus ea.
Corina mărturiseşte că cea mai frumoasă amintire din lumea sportului este momentul în care a devenit campioană europeană la sol, în 1998, la St Petersburg: "Momentul meu preferat în gimnastică rămâne finala la sol, la Europenele din 1998, iar în plan personal sunt multe momente frumoase. Dumnezeu mi-a dat şansa să am parte de multe clipe frumoase, mult mai multe decât cele mai grele, îmi place să cred"
Aceasta a vorbit şi despre revenirile de senzaţie din gimnastica românească,ale lui Drăgulescu, Ponor şi Izbaşa, reveniri ce pot propulsa echipa feminină pe podiumul olimpic de la Rio 2016. "Cred că ceea ce face Cătălina, Marian şi Sandra este extraordinar. Marian e din generaţia mea, are 35 de ani şi a inventat încă o săritură Drăgulescu. Cătălina revine în stil de mare campioană pentru a doua oară şi sunt convinsă că va urca pe podium la Rio, iar Sandra, cu siguranţă se va întoarce ca să ia medalie. Sunt foarte mândră de ei", a spus Corina. Aceasta a încercat să revină în sportul de performanţă în 2010, pe când avea 29 de ani, s-a antrenat două luni şi jumătate la Izvorani, cu lotul olimpic, după care a fost nevoită să renunţe din cauza durerilor pe care le resimţea la glezna stângă.
Corina a încercat să îşi facă o carieră şi în politică, candidând din postura de independent pentru Parlamentul European, însă nu a strâns voturile necesare. "A fost o experienţă bună pentru mine. Chiar dacă nu am reuşit, am avut şansa să văd o altă realitate faţă de cea pe care o ştiam despre politică. Am realizat cât de mult sportul românesc are nevoie să fie reprezentat de către oamenii care ştiu nevoile sportului. Sunt implicată şi acum în proiecte care promovează sportul în oraşul în care locuiesc şi în ţară", a spus Corina pentru "ueg.org"
Corina Ungureanu a fost membră a echipei de gimnastică artistică a României care a câştigat de două ori titlul mondial, în 1997 şi 1999, şi a fost campioană europeană la sol în anul 1998. În 1998 a câştigat cu echipa titlul european.
SURSA: ProSport