Delegaţia Petrolului a sosit duminică, spre seară, la Zlatibor, după un zbor scurt până la Belgrad şi un drum lung, de 200 de kilometri, cu autocarul, până în staţiunea care găzduieşte an de an echipele de baschet puternice ale Serbiei, dar şi pe cele de fotbal.
Din fotografiile puse la dispoziţie de fcpetrolul.ro, Zlatibor pare că seamănă cu Maribor. Baza are trei terenuri, unul de iarbă, două sintetice, care se află la doar câteva minute de mers pe jos de la hotelul Palisad, acolo unde sunt cazaţi fotbaliştii ploieşteni.
Zlatibor se află însă ceva mai sus, la circa 1.000 de metri, ceea ce este foarte bine pentru stagiul mixt de pregătire pe care trebuie să-l parcurgă elevii lui Selymes: partea fizică, de care unii dintre jucători au mare nevoie, şi, desigur, partea tehnico-tactică, cea care cuprinde şi jocurile de verificare.
Meciurile încep foarte repede. Mâine este programat primul, cu FK Cajetina, echipă din zona Zlatibor din moment ce baza sportivă pe care o foloseşte Petrolul se numeşte Sportski Centar Cajetina.
Programul amicalelor:
23.06 – FC Petrolul – FK Cajetina (Serbia, eşalon inferior)
25.06 – FC Petrolul – FK Vojvodina Novi Sad (Serbia, prima ligă)
28.06 – FC Petrolul – FK Spartak Subotica (Serbia, prima ligă)
30.06 – FC Petrolul – FK Jagodina (Serbia, prima ligă)
02.07 – FC Petrolul – FK Borac Cacak (Serbia, prima ligă)
03.07 – FC Petrolul – FC Mladost Lucani (Serbia, prima ligă).