Fotbaliştii Petrolului vor susţine în această seară primul antrenament de după vacanţă, însă s-au reunit încă de aseară, când au fost invitaţi la masă pentru a cunoaşte noua conducere tehnică.

Au lipsit nemotivat Kristian Ipsa, Jean-Alain Fanchone şi Mourad Satli. Toţi trei vor fi amendaţi, conform regulamentelor clubului, anunţă fcpetrolul.ro.

În această dimineaţă, petroliştii au efectuat vizita medicală, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Bucureşti, iar după-amiază au programat primul antrenament. „Lupii” îşi vor desfăşura prima parte a pregătirilor în localitate, antrenamentele urmând să fie împărţite între sala de forţă,arena “Ilie Oană” şi terenurile de la Crângul lui Bot sau Strejnic. Până pe 21 iunie, data plecării în cantonament, suporterii petrolişti vor avea ocazia să-şi vadă la lucru favoriţii cu ocazia jocului amical pe care Petrolul îl va susţine vineri, 19 iunie, de la ora 18.00, la Blejoi, în compania formaţiei din localitate, se mai arată pe site-ul oficial al clubului.