Din capul locului precizez că acest articol este lipsit de obiectivism, să nu mai comenteze x şi y că trebuie să fiu imparţial. Nu sunt, pentru că vreau să fiu şi eu în trend şi am văzut că asta e tendinţa în presa centrală.
Ca un pasionat de sport, m-am săturat, până peste cap, de foarte multă vreme, să fiu agasat cu ştiri despre Steaua, care e numai una, este minunea fotbalului nostru, este tot ceea ce poate fi mai frumos în fotbal. Nu e!
Sau, mă rog, este doar pentru stelişti.
În realitate, Steaua este o echipă care a avut bani doldora, cel puţin în ultimii ani, şi a strâns din toţi muşchii, mai ales din cei fesieri, ca să mai ia şi ea un titlu.
Treaba ei!
Asta nu înseamnă că ploieştenii, clujenii, gălăţenii şi alţii trebuie să suporte zilnic tratamentul ăsta preferenţial pe care-l are Steaua.
Echitatea este o utopie pentru mulţi, dar mai ales pentru aceia care îşi aruncă buricele degetelor pe tastaturi prin redacţiile bucureştene.
Acum, vezi Doamne, sărăcuţii stelişti suferă pentru faptul că au jucători indisponibili înainte de Supercupă. Despre Chipciu se ştia de multă vreme, iar faptul că nu joacă Tatu nu e vreun avantaj pentru Petrolul, ci, mai degrabă, pentru Steaua.
Să ne mai lase deontologii cu ştirile despre fâsurile, ca să nu spun altfel, pe care le dau jucătorii Stelei, că există fotbal şi dincolo de echipa asta.
Petrolul, când a avut o brumă de bani, după mult timp, nu a aşteptat prea mult să ia un trofeu. A luat Cupa la prima ediţie în care a devenit o forţă. Dar asta nu se vede la Bucureşti, că acolo Steaua sus răsare!
Petrolul a jucat doar cu echipe bune în stagiul de pregătire din Slovenia, dar cele mai multe ştiri naţionale au prezentat-o pe Steaua cum bătea scoţieni desculţi şi englezi din ligile enşpe. Mă rog, atunci când îi bătea şi pe ăia.
Sunt sătul de Steaua până peste cap! Dar mă bucur foarte mult că Steaua nu va fi niciodată în Bucureşti, ceea ce este Petrolul în Prahova. Şi asta nu va schimba nimeni, niciodată, indiferent de numărul articolelor de pupat fundul roşu-albastru al Stelei. Mai mult roşu, după meciul de miercuri!