Ca şi când nu ne-ar ajunge câte bombe avem deja pe cap, mai fabricăm una. Asta cu Alcenat la FCSB. A ieşit managerul sportiv Mihai Joiţa la Digisport, spunând că Alcenat n-are ce să caute la FCSB în următoarele două săptămâni pentru că are contract cu Petrolul până la sfârşitul lunii.
Alcenat şi-a făcut treaba la Ploieşti cu vârf şi îndesat. Evident, a greşit pentru că nu a cerut permisiunea să facă vizita medicală şi să se antreneze cu altă echipă încă de acum. În mod normal, ar fi primit acordul clubului.
Şi totuşi, ce să facă Petrolul cu el în astea două săptămâni? Să-l ţină pe mâncare, să îl pregătească la un loc cu lotul? Sau să-i ceară lui Gigi bani pentru cateva zile?
Chiar dacă nu a respectat procedura, Alcenat este un fotbalist care totuşi nu merită să i se pună astfel de piedici. Petrolul nu are de ce să se ferească să-i dea dezlegare să se antreneze cu FCSB. Suporterii ştiu că haitianul pleacă oricum şi vor hotărî singuri în ceea ce priveşte atitudinea faţă de cel mai bun fundaş dreapta din România care, timp de trei ani, a jucat la Petrolul.