Ferebory Dore nu este chiar cel mai îndrăgit fotbalist al Petrolului Ploieşti în acest sezon. Mai degrabă este cel care a atras cele mai multe zâmbete din partea spectatorilor, fiind, fără niciun dubiu, omul care a ratat cele mai clare ocazii în acest start de campionat. Lucrurile, însă, nu sunt chiar aşa cum par, în cazul acestui jucător.
La meciul cu Concordia, Contra ar fi vrut să înceapă cu Dore titular, dar întârzierea revenirii atacantului de la echipa naţională a statului Congo a fost cauza pentru care Dore a fost doar rezervă. Intrarea lui pe teren, însă, a adus liniştea necesară în jocul Petrolului, longilinul vârf de atac marcând golul de 2-0, care a parafat primul succes pe teren propriu din acest campionat pentru Petrolul. Că după acest moment Dore s-a întrecut în gafe şi a fost bufonul tribunei este adevărat, dar nu trebuie acum să fie marginalizat pentru asta. Fie şi pentru simplul fapt că el a reuşit, atât cât a jucat, să se demarce foarte bine, să fie mereu acolo unde trebuia, doar că nu a marcat mai mult.
Congolezul nu este un fotbalist rău. Are calităţi certe şi este necesar ca toată lumea să aibă răbdare cu el. Să nu uităm că Bokila ne-a scos peri albi la primele meciuri pentru Petrolul, ratând la fel de mult. Să nu uităm că Alcenat, la primele meciuri pentru Petrolul, părea din alt film. Cam acelaşi scenariu întrevăd şi cu Dore. În momentul în care fotbalistul acesta, de doar 23 de ani, va căpăta mai multă încredere, Petrolul va da lovitura. Dore este omul care, în sezonul trecut, l-a făcut golgheter pe Keşeru, la Angers, livrându-i numeroase pase decisive. Apoi, el nu juca în liga a II-a franceză în postura de vârf împins, aşa cum este la Petrolul, ci era pivotul care redirecţiona mingile pentru alţi coechipieri.
Eu cred în Dore şi, dacă va deveni titular, va fi un câştig pentru echipă, sunt sigur. Asta chiar dacă ratările lui din meciul cu Astra, de la Giurgiu şi cu Concordia acasă, m-au făcut să zâmbesc. Să vedem dincolo de aparenţe şi să-i dăm credit. Merită!