Echipa ploieşteană a avut o adversară imposibilă în primul tur al playoff-ului, campioana HCM Baia Mare, dar rămâne în cursa pentru locurile 5-8.

Confruntarea cu SCM Craiova începe mâine, de la ora 17.00, la Sala Olimpia, cu primul meci.

Se joacă, din nou, după sistemul „cel mai bun din trei partide”, gruparea mai bine clasată în sezonul regulat, Craiova adică (locul 4) urmând să beneficieze de două jocuri pe teren propriu.

Dacă va trece de Craiova, CSM va întâlni, în următoarea etapă, în duelul pentru locurile 5-6, nvingătoarea dintre Dunărea Brăila şi HC Zalău.

În caz de egalitate la jocul de mâine, se vor executa câte cinci lovituri de departajare pentru a se stabili formaţia care porneşte cu 1-0 după prima întâlnire. Cele două jocuri de la Craiova sunt programate sâmbătă şi luni, dacă va mai fi nevoie.

„Este un duel dificil cu Craiova, formaţia care a fost surpriza sezonului regulat, dar noi vom face tot posibilul să ieşim învingători. În meciurile din ultimul an am arătat că putem juca la acelaşi nivel cu ele şi, chiar dacă va trebui să obţinem şi o victorie în deplasare pentru a ne califica, eu cred că avem puterea să reuşim. Va trebui să luptăm pentru fiecare minge şi să credem în şansa noastră”, a declarat antrenorul Goran Kurtes.

CSM va miza şi pe Daciana Balaban şi Andreea Dincu. Ele nu au făcut deplasarea la Baia Mare, săptămâna trecută, din cauza unor accidentări.

csmploiesti.ro