Suporterii Petrolului din Peluza Ilie Oană s-au întâlnit cu Mădălin Mihailovici, CEO Veolia, partenerul-finanţator al Petrolului Ploieşti, pe tema tensiunilor apărute la clubul ploieştean.
Publicăm integral comunicatul suporterilor Lupilor Galbeni
Din dorinţa de a menţine transparenţa pe care am promis-o încă de la demararea noului proiect legat de Petrolul Ploieşti, Peluza I Ilie Oană ţine să aducă la cunoştinţa tuturor suporterilor faptul că astăzi, patru reprezentanţi ai noştri au fost prezenţi la sediul clubului pentru a discuta cu Mădălin Mihailovici, CEO Veolia, partenerul-finanţator al Petrolului Ploieşti.
Încă din start dorim să precizăm faptul că am găsit în dumnealui un partener al dialogului. Principalele subiecte pe care le-am dezbătut au fost legate de managementul sportiv al clubului, jocul echipei şi situaţia preşedintelui Cristi Vlad.
Reprezentanţii Peluzei I Ilie Oană au susţinut în continuare faptul că funcţia de preşedinte este o responsabilitate mult prea mare pentru Cristi Vlad, una la care nu face faţă. Am susţinut că locul lui Cristi Vlad trebuie fie în continuare în organigrama clubului, însă nu în postura în care se află acum. În această fază în care se află clubul nostru, reprezentanţii Peluzei I Ilie Oană au susţinut că este nevoie de un preşedinte cu experienţă managerial sportivă şi că actualul preşedinte Cristi Vlad a avut la dispoziţie timp suficient să demonstreze că el este persoana potrivită pentru a conduce destinele clubului.
Totodată, nu am fost de acord cu ceea ce i s-a întâmplat vicepreşedintelui Tavi Grigore. Noi suntem de părere că acesta nu se face vinovat de jocul slab al Petrolului Ploieşti, mai ales că a acceptat să vină la cârma echipei într-un moment dificil. Persoanele vinovate au fost şi sunt cu totul şi cu totul altele.
Precizăm faptul că nu susţinem ca Tavi Grigore să revină pe banca tehnică a echipei noastre de suflet, însă suntem obiectivi şi nu dorim să ni se prezinte ca fiind singurul vinovat atunci când nu este.
În ceea ce-l priveşte pe reprezentantul partenerului finanţator al Petrolului, Mădălin Mihailovici, acesta a susţinut că obiectivul rămâne promovarea şi că în pauza de iarnă echipa va fi întărită. Totodată Mădălin Mihailovici a susţinut că în acest moment are loc o evaluare a activităţii managerial de la club”.
De precizat este faptul că reprezentul Veolia s-a întâlnit şi cu suporterii din celelalte zone ale stadionului Ilie Oană.
Mădălin Mihailovici, principalul finanţator al Petrolului, faţă-n faţă cu suporterii din Peluza Ilie Oană
13 decembrie 2018
- citeşte totul despre:
- suporteri,
- ilie oana,
- madalin mihailovici,
- veolia,
- petrolul ploiesti,
- club,
- fotbal
(447 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Liga A Prahova: Rezultatele etapei a 22-a şi clasamentul
(19 aprilie 2016)
154 vizualizări
Mai dă municipalitatea bani pentru Petrolul?
(3 februarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
923 vizualizări
Liga A Prahova - etapa a XIX-a
(17 martie 2014)
129 vizualizări
Campioana Petrolul 52, deplasare pe terenul uneia dintre echipele care i-au smuls o remiză în tur
(24 mai 2017 - Dragoș TRESTIOREANU)
200 vizualizări
Final incredibil în grupa H de la Cupa Mondială: Senegalul a ieşit din competiţie pentru că a luat mai multe cartonaşe galbene decât Japonia
(29 iunie 2018)
108 vizualizări
Turneul de la Doha/ Sorana Cîrstea, făcută KO de Muguruza
(15 februarie 2018)
79 vizualizări
Aproape 300 de copii participă la Cupa “Tamara Costache”
(22 aprilie 2016)
984 vizualizări
Petroliştii mici, în finala Cupei Hagi Danone
(19 mai 2014)
353 vizualizări
Jackpot! Câţi bani încasează Bayern Munchen pentru câştigarea Champions League
(24 august 2020)
100 vizualizări
Incidentele de la Serbia – Albania şi deciziile UEFA
(24 octombrie 2014)
249 vizualizări
La Iaşi, pentru confirmarea valorii
(10 august 2014 - Edi MOLDOVAN)
190 vizualizări
Camara şi Dore, buni pentru Petrolul
(23 iulie 2013 - Edi MOLDOVAN)
181 vizualizări
Lupii intră în cantonament
(6 octombrie 2014 - Ciprian RADU)
431 vizualizări
Petrolul va juca un amical cu Oţelul Galaţi
(12 noiembrie 2014 - Ciprian RADU)
500 vizualizări
Fortuna Câmpina şi revenirea la normalitate
(25 octombrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
75 vizualizări
Geraldo, primul fundaş marcator pentru Petrolul, în acest sezon
(21 octombrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
293 vizualizări
Simona Halep merge în sferturi la Toronto
(14 august 2015)
62 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























