În contradicţie cu cele declarate de antrenorul Petrolului, Mircea Rednic, căpitanul echipei Petrolul, Laurenţiu Marinescu a declarat la sfârşitul meciului cu Viitorul, pierdut de petrolişti pe teren propriu cu 1-2: „Noi îi aşteptăm pe Geraldo şi pe Teixeira să se întoarcă la echipă. Sunt colegii noştri şi ne simţim foarte bine cu ei în teren. Cred că oricare din cei 24 de jucători din lot trebuie să muncească pentru echipă”.
„ De ce nu am învins ? Păi să-mi spuneţi voi de ce nu am câştigat. Cred că a fost un meci frumos pe care l-am dominat. Viitorul a avut golurile şi încă o ocazie din faza fixă. În rest a fost meciul nostru însă nu am reuşit să câştigăm. Speram să venim cu trei puncte de la Mediaş. Ne aşteptam ca după partida câştigată cu Steaua la Bucureşti să avem din nou suporterii cu noi. Însă vedem că sunt foarte supăraţi şi au tot dreptul!” a mai declarat Marinescu pentru Digisport TV.