Lucian Rădulescu a fost cel care a ajutat Petrolul chiar atunci când lupilor le frigea buza cel mai tare. Când n-au mai fost primiţi pe stadionul Ilie Oană din cauza datoriilor, Rădulescu a închiriat el arena şi a oferit-o cu titlu gratuit echipei şi suporterilor ei.
Lucică face parte din categoria celor care speră, cu îndârjire chiar, că Petrolul se va salva de la retrogradare. Chestionat asupra mutării anunţate de presa centrală, anume preluarea funcţiei de preşedinte la FC Voluntari de către Dumitru Dragomir, Rădulescu este convins că Petrolul va fi o echipă suficient de puternică astfel încât să facă diferenţa pe teren.
“Petrolul nu ar trebui să îşi facă griji în privinţa asta. Nu joacă Dragomir la Voluntari! Ar trebui să ştie toată lumea ca fie şi numai numele Petrolul ne dă dreptul, ne obligă sa luptăm şi o vom face! Petrolul are şi va avea oameni care să muncească pentru evitarea retrogradării, şi asta pe teren! Avem tradiţie, avem suporteri şi sunt convins că Petrolul va rămâne în prima ligă!”, ne-a declarat Lucian Rădulescu.
De altfel, este posibil ca Lucian Rădulescu să se afle şi el pe câmpul de luptă de partea Petrolului. Sunt şanse ca acesta să ocupe o funcţie în cadrul clubului.