Antrenorul Mircea Rednic şi-a felicitat jucătorii pentru victoria de la Botoşani. A recunoscut că jocul lupilor nu este chiar cel pe care şi-l doreşte. În timp, lucrurile se vor regla. Până la urmă, la Botoşani, Petrolului i-a lipsit cel mai mult un atacant bun, ca Tamuz. Sau chiar doi, ca Tamuz şi Tchite, care, atunci când vor putea juca împreună, vor pune probleme serioase.
Până una-alta, Petrolul s-a apropiat la doar 4 puncte de FCSB. Puţină presiune nu strică înaintea jocului pe care gruparea îl dispută la Craiova, dar şi înaintea celui de la Ploieşti, din semifinalele Cupei României.
”Este adevărat că am început prost prima repriză. Dar este o victorie meritată, mai ales după evoluţia din repriza a doua, când am rămas în 10 oameni. Nu-mi rămâne decât să-mi felicit jucătorii pentru dăruire şi angajament. Ne-am îndeplinit obiectivul, acum pregătim meciul cu Steaua (n.r. - FCSB). Ce le-am zis jucătorilor la pauză? Să uite prima repriză, că nu sunt ei.
Sunt sigur că în următoarele partide jocul va fi mai consistent. Încă nu jucăm ce îmi doresc. Vreau să mă bucur pentru această victorie şi vreau să-l felicit pe Leo Grozavu pentru ce face aici, este o echipă foarte, foarte bună. Trebuie să ne gândim la Cupă acum, să uităm de campionat”, a declarat Mircea Rednic la DigiSport.
Foto: Mediafax