Petrolul se află pentru a treia oară consecutive în semifinalele Cupei României, competiţie pe care a câştigat-o în 2013. Cele patru echipe calificate au fost împărţite în două urne, iar din ultima face parte doar Universitatea Cluj. Petrolul, FCSB şi CFR Cluj fac parte din prima.
URNA A
SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA
Fotbal Club Petrolul SA
Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA
URNA B
Fotbal Club Universitatea Cluj SA
La tragere, echipa din urna B va fi împerecheată cu una din urna A, iar apoi, cele două echipe rămase în urna A vor fi grupate împreună. Semifinalele se vor disputa în sistem tur-retur, primul club extras urmând a găzdui prima manşă. Turul semifinalelor se va disputa în intervalul 3 - 5 martie 2015, iar returul în perioada 31 martie - 2 aprilie 2015.
Tragerea la sorţi va fi efectuată miercuri, 21 ianuarie, de la ora 12.00.