Antrenorul interimar al Petrolului face o radiografie perfectă unui fotbal căruia a fost silit prin naştere să-i aparţină

de ALIN BUZĂRIN

Sînt un tip complicat pe interior, uneori confuz pe dinafară”, se autocaracterizează Valentin Sinescu. În fond, fiecare dintre noi are dreptul să fie pe dinăuntru aşa cum pofteşte, iar exteriorizările îi privesc pe ceilalţi doar în măsura în care îi şi deranjează. Valentin Sinescu deranjează de la un capăt la altul, probabil de aceea a şi mîncat într-o vreme, citez din aceeaşi autobiografie a ploieşteanului, „pîine cu muştar”. Omul spune exact ceea ce crede, fără angoasa altora că, deranjînd, şi-ar putea pierde pîinea. Chiar şi aşa, rămîne muştarul gol!

Secund uneori la echipele ploieştene de primă ligă, „principal” la Astra într-o perioadă scurtă, dar fructuoasă, acest Valentin Sinescu poate fi scanat drept un fel de Cornel Dinu fără anvergură, fără alonja şi cariera din spate a „Procurorului”. Unii l-ar putea socoti vădit preţios, dar asta numai în cazul în care o limbă română corectă spre elegantă poate trece drept defect. Alţii l-ar putea aproba în subconştient, însă puţini ar fi gata să-l susţină pe de-a întregul. Aderarea la ideile lui Sinescu ar putea trece drept erezie într-o societate pe care ploieşteanul o vede intens populată cu yesmani, transformabili imediat în bufoni pentru regi.

Trec peste glumiţele de vară cu „atacantul Vassaras”, uşor nepotrivite cu gravitatea restului conţinutului. Principalii inamici ai ideilor lui Sinescu par a fi patronii şi managerii. Aceştia sînt martelaţi de antrenorul interimar cu o cruzime neaşteptată, dezvăluind un tip care nu vrea deloc să fie culant şi slugarnic cu cei de la care, teoretic, ar trebui să mănînce o pîine pînă la bătrîneţe. Socotindu-i incompetenţi şi spunînd că succesul lor în afaceri e o falsă extensie asupra priceperii în fotbal, Sinescu ia fierestrăul şi-şi taie rămurica abia mijită pe care stătea. Cînd mai povesteşte şi că scurtul său mandat la Astra s-a sfîrşit pentru că n-a vrut să-l schimbe pe Tembo, aşa cum îi ordonase patronul, ereticul din Ploieşti practic se urcă singur pe rug, oferindu-i călăului un amnar şi-un clondir de gaz.

Oameni ca Valentin Sinescu nu sînt mulţi, iar tendinţa de autoconservare din lumea fotbalului e atît de dezvoltată încît autorul acestei radiografii perfecte a unei societăţi putrede riscă să fie excomunicat. Însă dacă aceia care strigă cît sîntem de bolnavi, precum acest antrenor cu har la vorbă, s-ar înmulţi, poate c-am avea o şansă să ne facem bine. Adevărurile acestui om nu sînt frustrările unui îmbuibat care a pierdut un meci sau un titlu, ci concluziile unui tip trecut de 50 de ani, care şi-a pierdut sănătatea în fotbalul mic şi nu vrea deloc să dea curs compromisului de a tăcea ca s-o ducă bine în fotbalul mare. Trebuie doar să-l lăsăm să spună ce are pe suflet şi imediat parcă ne simţim mai bine.

Articol preluat de pe gsp.ro, cu acordul autorului.