Numărătoarea Petrolului a început acum 90 de ani. Timp îndelungat, în care această echipă şi-a câştigat locul de frunte în fotbalul românesc.  Cu suişuri şi coborâşuri, cu trofee şi retrogradări, cu toţi jucătorii şi toţi antrenorii ei, această echipă devenită acum mulţi, mulţi ani a Ploieştiului se reprezintă cu cinste pe ea însăşi, dar şi pe cei care o iubesc.

Orice lucru are un început. Important este să dăinuiască. Iar Petrolul, la cei 90 de ani ai săi, capătă sprijin din toate colţurile lumii. Acolo unde i-a trimis soarta, suporterii Petrolului nu au norocul să se afle pe stadion la fiecare meci al lupilor. Dar tocmai de acolo vine unul dintre cele mai puternice curente de susţinere a echipei: ADGA. Asociaţia Diaspora Galben-Albastră.

 ADGA a organizat sâmbătă mai multe evenimente dedicate atât Petrolului, cât şi sărbătorilor de iarnă. Mai întâi, 39 de copii ai Centrului de plasament de la Filipeştii de Târg s-au întâlnit cu Moş Crăciun şi au plecat încărcaţi cu daruri.

Apoi, Răzvan Frăţilă, membru de onoare al ADGA şi-a lansat un volum care compune monografia Petrolul Ploieşti, Istorie şi Tradiţie.

Chiar despre asta vorbim, despre tradiţia Petrolului, istoria acestei echipe care reprezintă, în ultimă instanţă, liantul care a menţinut viu spiritul Petrolului, indiferent de probleme.

Unii dintre cei care au scris cea mai frumoasă parte din istoria galben-albastră au participat la eveniment. Mircea Dridea, Eduard Iuhas, Camil Oprişan, Octavian Dincuţă, George Marin, Constantin Cernăianu, cel care, în 1966, a fost cel mai tânăr antrenor care câştiga campionatul în România. La 32 de ani, cu Petrolul.  

Toţi cei care au cumpărat cartea scrisă de Răzvan Frăţilă au ţinut să primească şi un autograf de la toate fostele glorii prezente la eveniment.

Mircea Dridea a ţinut un discurs emoţionant, umbrit un pic de amărăciunea problemelor prin care trece Petrolul de acum. Apoi, a vorbit şi Laurenţiu Marinescu, singurul ploieştean din lotul lupilor galbeni. După care, din nou, Mircea Dridea, cu privire la fotbalistul care, până să se accidenteze, era cel mai mul mijlocaş central din campionatul românesc. “Am văzut că, la ultimul meci jucat de Laurenţiu, suporteri de 19-20 de ani au început să-l fluiere. Uitaţi prea uşor că a fost operat la amândoi genunchii şi, chiar şi aşa, dă tot ce poate pentru Petrolul!”

În decembrie 2013, ADGA anunţa înfiinţarea organizaţiei, începând tot cu o campanie umanitară de Sărbători. A trecut un an şi proiectele gândite în această perioadă sunt interesante: sprijin financiar pentru o grupă de juniori de la Petrolul “pentru că juniorii reprezintă .viitorul echipei“ , înfiinţarea Muzeului Petrolului Ploieşti, crearea unei arhive on-line cu imagini din istoria echipei, implicarea financiară în realizarea coregrafiilor de tribună.

Numărătoarea începe cu unu şi nu se termină nici la 90. La mulţi ADGA, La mulţi ani, PETROLUL! 

Foto: www.lifeevents.ro