În vară, când Petrolul a jucat la Zagreb, cu Dinamo, clubul a organizat o întâlnire între foşti jucători ai Petrolului şi ai echipei croate care au evoluat în dubla de acum 47 de ani, din Cupa Oraşelor Târguri.

Conform fcpetrolul.ro, lupii au profitat de faptul că Dinamo Zagreb va disputa joi returul cu Astra Giurgiu, din Grupa D a Europa League, şi că Slaven Zambata, Krasnodar Rora şi Filip Blaskovic au fost incluşi în delegaţia campioanei Croaţiei.

Astfel, cele trei glorii ale echipei din Zagreb au venit direct la Ploieşti, de la aeroport, pentru a se reîntâlni cu prietenii petrolişti, fraţii Mircea şi Virgil Dridea, Eduard Iuhas, Octavian Dincuţă şi Camil Oprişan.

“Timp de două ore, oaspeţii au vizitat stadionul ”Ilie Oană”, locul unde în 1967 pierdeau cu 0-2 returul cu Petrolul, după ce în prealabil câştigaseră cu 5-0 la Zagreb, fiind impresionaţi de arenă şi de dotările acesteia. S-au depănat amintiri, s-a glumit, totul într-o atmosferă prietenească, dar s-au şi dezbătut teme actuale din fotbalul românesc, croat şi cel european”, notează fcpetrolul.ro.

”Este o adevărată plăcere să ne revedem cu prietenii noştri de la Dinamo Zagreb şi, iată că, după 47 de ani, ne-am văzut cu ei de două ori în 3 luni, lucru posibil datorită conducerilor celor două cluburi, fapt pentru care le mulţumim. Sunt momente speciale, unice, ne amintesc de tinereţea noastră şi de sportul pe care l-am practicat cu atâta plăcere. Ne dorim să fim cu toţii sănătoşi, iar Petrolul şi Dinamo Zagreb să se reîntâlnească în cupele europene, pentru a ne revedea şi noi”, a declarat Mircea Dridea cu ocazia acestei întâlniri.

La rândul său, Slaven Zambata a ţinut să le mulţumească gazdelor pentru primire: ”Suntem foarte bucuroşi că am avut ocazia să ne reîntâlnim. Soarta a făcut ca Dinamo să joace, din nou, cu o echipă din România şi a fost un bun prilej să ne întoarcem la Ploieşti după atâta timp. Totul e schimbat, e normal, stadionul este frumos, modern şi sunt condiţii excelente pentru spectatori. Le mulţumim cluburilor, dar şi prietenilor noştri de la Petrolul pentru această zi deosebită”.

”Prelungirile” au avut loc la restaurantul Best din Ploieşti, unde bucatele tradiţionale româneşti şi vinul de colecţie au întregit sărbătoarea seniorilor, în fapt o pledoarie pentru prietenie ce poate fi luată ca exemplu de generaţiile mai tinere de fotbalişti. E încă un semn clar că valoarea, educaţia şi fair-play-ul sunt elemente fără de care fotbalul n-ar fi ajuns cel mai frumos şi atractiv sport din lume – se mai arată pe site-ul oficial al Petrolului.

Foto: fcpetrolul.ro