Ziua de ieri a fost una plină de evenimente sportive. Ea a programat un fabulos meci de rugby, între Noua Zeelendă şi Australia. Un meci în care sportul s-a simţit mândru că există pe planeta asta. Chiar dacă a curs sânge, la propriu, ce au făcut sportivii celor două formaţii pe teren a demonstrat de ce ideea de sport, în sine, este necesară unui om normal. Fără să trişeze, fără să se vaite, fără să aştepte pomană de la arbitru. Dar cu Haka pentru neo-zeelandezi, şi cu un eseu al lui Folau, după o cursă de 70 de metri, pentru australieni. Că au câştigat All Blacks contează mai puţin, mai ales că era logic.

Nu la fel de logic a fost ca Simona Halep să câştige titlul la New Haven. Dar l-a câştigat. Pentru că a crezut în ea, pentru că nu s-a speriat de adversar şi pentru că nu s-a milogit de arbitri să închidă ochii la anumite mingi. Şi, mai ales, pentru că nu i s-a blocat niciun genunchi în momentele importante.

Asta cu genunchiul face legătura spre finalul zilei. Atunci când marea echipă a Stelei a izbutit, cu mare noroc şi graţie unui puşti, Filip, să scoată un punct preţios, la Gaz Metan Mediaş, ciuca bătăilor în acest sezon. Bine, asta pentru că nu a vrut Colţescu să dea penalty pentru ardeleni la faza din minutul 85, când Pârvulescu l-a faultat clar în careu pe Roman. Mă rog, nu mă surprinde, aşa cum nu m-a surprins nici că în meciul cu Ceahlăul Steaua a câştigat tot cu japca. Dar, nu-i aşa, Steaua e numai una! Alta mai ajutată nu e, ce-i drept.

Jenant, după ce vezi cum băieţii ăia din emisfera sudică joacă rugby bărbăteşte, după ce vezi că Halep ia titlu la New Haven, este să-l vezi pe Tătăruşanu cum se face de râs la primul gol al Gazului şi cum explică el, săracu`, că i s-a blocat genunchiul. A fost o explicaţie puerilă, a unui portar care şi-a dat seama că râde ţara de el şi nu ştie cum s-o întoarcă. Poate a ţinut, pentru unii, dar pentru ideea de sport, în sine, a fost un bluf ordinar. Cum e şi ideea că sportul înseamnă doar fotbal.