Simona Halep a spulberat-o pe Serena Williams (SUA) la Turneul Campioanelor de la Singapore. Românca nu şi-a ascuns bucuria după victoria în faţa celei mai bune jucătoare din lume. "Este cel mai mare meci din viaţa mea. Nu pot să explic acum ce simt, sunt foarte fericită. Vreau doar să mă bucur. A fost visul meu să înving pe una dintre surorile Williams, sunt jucătoare foarte bune şi nu aş fi reuşit să joc în acest mod fără ajutorul spectatorilor, al românilor care au venit aici", a spus Halep, la flash-interviul de după meci.
Simona Halep a afirmat că trebuie să uite cât mai repede această partidă, deoarece mai are meciuri de disputat la turneul din Singapore. "Mă simt incredibil acum, dar trebuie să uit acest meci, să îmi văd mai departe de turneu şi cu siguranţă voi petrece după", a completat Halep.
Ea a precizat că este sigură că Serena Williams nu a fost în cea mai bună formă sportivă. "Sunt sigură că nu a fost cea mai bună zi a ei, dar eu am servit foarte bine, am fost agresivă, am luat mingile devreme, am deschis terenul. Acum mă simt bine, am găsit calea să fiu agresivă, am luptat pentru fiecare punct. Sunt foarte, foarte fericită pentru acest meci. Este o nebunie" , a explicat Halep.