Chestia asta cu plecarea lui Bokila de la Petrolul a devenit de-a dreptul enervantă. S-a vorbit toată vara despre ea, dar, până în momentul când scriu aceste rânduri, toate informaţiile apărute nu au avut substanţă. Au fost vorbe aruncate în vânt, doar-doar o ieşi ceva şi se va lăuda unul că a avut dreptate el când a anunţat acum nu ştiu cât timp că Bokila pleacă.
O să plece şi Bokila, că doar nu s-o retrage de la Petrolul, dar e un pic aberant să plece taman înainte de Supercupă.
Deocamdată, deşi unii nu văd decât ceea ce vor ei, Petrolul a efectuat toată pregătirea de vară cu Bokila în lot şi doar o idioţenie, din partea clubului sau a lui Bokila ar putea duce la absenţa lui în meciul cu Steaua.
Sunt informaţii care încearcă destabilizarea înainte de Supercupă. Cum s-a mai încercat şi în trecut.Aseară, pe adresa clubului nu venise nicio ofertă concretă pentru Bokila. Înseamnă ceva?
Acum, e clar că sunt probleme şi la Petrolul, ca la toate echipele din ţara asta. Au fost şi vor fi. E în firea lucrurilor. Dar asta nu înseamnă că se blochează activitatea.
Ţinând cont de faptul că perioada de transferuri în Europa se încheie peste o lună şi jumătate, este timp destul pentru jucătorii care vor să plece, sau pe care vrea clubul să-i vândă, să-şi găsească echipe.
Există şi varianta în care Bokila nu ar vrea să mai joace, fiind nemulţumit. Atunci ar fi problema lui a a acelora care l-au ridicat în slăvi, uitând că Jeremy a mai avut momente de rătăcire şi în iarnă.
Una peste alta, cred că toată povestea a fost etalată acum, înaintea Supercupei, cu un scop evident.
UPDATE: FC Petrolul a confirmat, oficial, că Bokila a refuzat să intre în programul de pregătire şi, dacă nu o va face în cel mai scurt timp, va fi suspendat de către club