Daniel Isăilă nu mai este antrenor la Astra Giurgiu şi ratează, astfel, un nou meci în care ar fi avut şansa să înfrunte Petrolul. Peste două etape se va disputa meciul dintre cele două echipe, la Giurgiu, dar Isăilă nu va mai fi implicat în acest duel. Isăilă a mai ratat, în acest an, două meciuri cu Petrolul Ploieşti, în semifinalele Cupei României, atunci când echipa giurgiuveană a fost antrenată de Florin Marin.
De altfel, Isăilă a stabilit un record, fiind demis în acelaşi an de două ori de la conducerea tehnică a aceleiaşi echipe!