Răzvan Lucescu s-a despărţit de clubul Petrolul Ploieşti. Finanţatorul clubului, Dan Capră, a confirmat în exclusivitate pentru Jurnalul Prahovean plecarea în condiţii amiabile a tânărului antrenor.
„Ne-am despărţit în termeni amiabili, iar mâine (miercuri n.r.) vom anunţa noul antrenor al echipei. În acest moment suntem în discuţii cu trei tehnicieni, dar până miercuri vom lua o decizie în acest sens“, a declarat Dan Capră, finanţatorul Petrolului.
Conform surselor, se pare că favorit pentru preluarea băncii tehnice a „lupilor“ este Gigi Mulţescu, care a mai antrenat echipa ploieşteană în perioada martie-mai 2012, când a salvat-o de la retrogradare.
Răzvan Lucescu a preluat Petrolul din 11 martie 2014. Sezonul trecut l-a încheiat pe locul 3, iar în acest moment, după 7 runde, echipa este pe locul 4 la patru puncte de liderul Steaua.