Victoria pe care Petrolul a obţinut-o în meciul cu Săgeata Năvodari este una mare. A venit exact când trebuia, atât pentru moralul echipei, dar şi pentru a aduce formaţia ploieşteană la un singur punct de locul al doilea, ocupat, deocamdată de Astra.
La Constanţa, acolo unde s-a jucat meciul, lupii au fost susţinuţi de fani, chiar în prima zi de Paşte, efortul acestor suporteri fiind răsplătit prin fotbal şi cu puncte.
Poate a fost important şi faptul că Săgeata a marcat prima, chiar în minutul 2, la o minge deviată, execuţia lui Deletic fiind, totuşi, una spectaculoasă. Replica ploieştenilor a venit imediat, Teixeira egalând în minutul 6, tot după un şut deviat.
Mai mult, petroliştii au trecut în avantaj, cu o bijuterie de gol: Teixeira a pasat inteligent, peste linii, Albin a venit acolo unde trebuia şi a reluat cu latul, din prima, peste portarul gazdelor, pentru 1-2. Era minutul 16 şi erau deja trei goluri, foarte rar întâmplându-se aşa ceva în jocurile Petrolului. Dar, asta nu era tot!
Pecanha a greşit la o centrare a aceluiaşi Deletic, iar Chiţu a egalat, în minutul 25, pentru ca Priso, titularizat inspirat de Lucescu, să dea un exterior de efect pentru 2-3 în minutul 28. Atât s-a terminat, dar Petrolul a dominat clar jocul, nu a avut emoţii pentru aceste trei puncte şi a arătat că atunci când vrea să joace sus, ofensiv, poate face chiar spectacol.
De remarcat faptul că Petrolul a început meciul fără niciun român titular, Hoban fiind trecut, în mod justificat, pe banca de rezerve. Acolo unde au luat loc şi Mutu şi Marinescu. A fost pentru a doua oară când Petrolul nu a avut niciun român titular, prima data fiind la meciul din tur, cu Ceahlăul Piatra Neamţ.
Cu victoria asta, profitând şi de eşecul Astrei la Dinamo, Petrolul are de ce să spere la ocuparea locului secund, de acest obiectiv despărţind-o, acum, un singur punct!