După ce am ascultat comentariile de la TVR, la Cupa Mondială, am crezut, sincer, că mai rău nu se poate. A venit Look TV, această televiziune apărută în fotbal ca musca în lapte, şi mi-a demonstrat că potenţialul penibilului este imens.
Toate meciurile Petrolului transmise până acum de această televiziune au fost marcate de greşeli impardonabile pentru unii care vor să transmită fotbal. Nu are rost să detaliez pentru că are şi articolul ăsta numărul lui de semne.
Ca ploieştean, nu mă afectează prea tare că oamenii de la Look nu cunosc jucătorii din Liga I, dar dau verdicte d3e specialişti în timpul meciului. Nu mă deranjează când este vorba despre alte echipe, nu despre Petrolul.
Cea mai bună soluţie, cel puţin la meciurile Petrolului, ar fi aceea de a transmite meciul fără comentariu. Că fanii Petrolului cunosc jucătorii, nu le trebuie o voce tremurândă care să spună că Albin e Alcenat, de exemplu.
Şi, ca bonus, dacă ar putea să nu mai comenteze în studio după meci, ca să nu genereze o doză de tensiune suplimentară.
Aseară, după meciul Petrolului, de exemplu, „specialiştii” au remarcat doar greşeala portarul oltean, care a făcut henţ în afara careului. „Şi-a îngropat echipa!”, au spus invitaţii. Au uitat să spună că Albin a avut o execuţie de maestru, de unde reiese ideea că în mintea lor mică pentru fotbal, orice lovitură liberă de la 17 metri înseamnă gol în campionatul românesc.
La finalul meciului, prima întrebare pentru Răzvan Lucescu: „Sunteţi mulţumit? Plecaţi cu trei puncte din Oltenia!
Nu , măi, specialiştilor! Era nemulţumit şi îi venea să plângă de necaz că bătuse!
Penibil! (n.n.: Marius Mitran, care ştie fotbal, are scuza de a fi un fan declarat al Craiovei, deşi, atunci când comentezi pe un post naţional trebuie să ai în vedere faptul că vorbeşti şi pentru ceilalţi!).
Cât ar fi vorbit oamenii de la Look TV despre o asemenea execuţie, precum cea a lui Albin, dacă ea ar fi fost realizată de Ciprian Deac, de la CFR Cluj?